Valoarea indicatorului de încredere macroeconomică a înregistrat, în aprilie 2015, o creştere cu 2,6 puncte faţă de luna anterioară, ajungând la valoarea de 70,7, un nou maxim istoric, potrivit unui comunicat al CFA România, remis luni AGERPRES.
Indicatorul de încredere macroeconomică se calculează pe o scară cu valori între zero (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) pe baza a şase întrebări privind condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi a anticipaţiilor pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale.
Majorarea s-a datorat, în special, componentei de condiţii curente a indicatorului. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 59,8 (nou maxim istoric), în creştere cu 6 puncte faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior, iar indicatorul anticipaţiilor s-a majorat la 76 (nou maxim istoric), cu 0,9 puncte peste nivelul înregistrat în martie 2015.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru cele două orizonturi de timp avute în vedere au consemnat un curs anticipat de 4,4150 pentru orizontul de 6 luni (faţă de valoarea de 4,4400 înregistrată în luna anterioară) şi respectiv de 4,4200 pentru orizontul de 12 luni (faţă de valoarea de 4,4500 înregistrată în exerciţiul anterior).
CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (SUA). CFA România este una dintre cele 144 de societăţi membre ale CFA Institute şi are peste 160 de membri.