24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
IMPORTANT pentru mediul de afaceri! 16 + 10 măsuri fiscale pentru sprijinirea mediului de afaceri
IMPORTANT pentru mediul de afaceri! 16 + 10 măsuri fiscale pentru sprijinirea mediului de afaceri

În contextul instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României prin Decretul preşedintelui României nr. 195/2020, Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a întreprins o serie de măsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, dar şi pentru susţinerea conformării voluntare.

În temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2020 şi al Ordonanţei de urgenţă aprobată în şedinţa de Guvern din data de 9.04.2020:

1. Nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform Codului de procedură fiscală, pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate până la încetarea acestor măsuri.

2. Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, potrivit legii, obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate până la încetarea acestor măsuri.

3. Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală.

4. Nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi, conform Codului de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate până la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Noul grafic de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.

5. Se suspendă condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată acordate potrivit legii. Aceste condiţii se consideră îndeplinite dacă debitorii achită obligaţiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor măsuri fiscale.

6. Pentru obligaţiile care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la plată, cu condiţia ca cererea să fie depusă până la expirarea termenului menţionat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.

7. Obligaţiile bugetare care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eşalonare, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante.

8. Extinderea rambursării TVA cu control ulterior.

9. Termenele de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi de a cere executarea silită, precum şi cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă.

Măsurile fiscale mai sus menţionate se aplică pe perioada stării de urgenţă şi 30 de zile de la încetarea acesteia.

10. Se acordă o bonificaţie calculată asupra impozitului pe profit datorat, dacă contribuabilii plătitori de impozit pe profit plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, până la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv. Bonificaţia este de 5% pentru contribuabilii mari şi 10% pentru contribuabilii mijlocii si ceilalţi contribuabili.
Categoriile de contribuabili beneficiari ai bonificaţiilor prezentate anterior sunt următoarele:
a) contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare şi plată prevăzut de art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
b) contribuabilii care intră sub incidenţa Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2020, determinat pentru activităţile desfăşurate, altele decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege;
c) contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv contribuabilii care iniţial au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, iar ulterior au optat ca anul fiscal să corespundă exerciţiului financiar. Această categorie de contribuabili beneficiază de bonificaţie dacă plătesc impozitul datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie - 25 iunie 2020.

11. Se acordă o bonificaţie de 10% calculată asupra impozitului datorat pentru trimestrul I al anului 2020, pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent acestui trimestru, până la data de 25 aprilie 2020, inclusiv.

12. Contribuabilii obligaţi la plata impozitului specific unor activităţi, potrivit Legii nr.170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, pentru anul 2020, nu datorează impozit specific pentru perioada în care aceştia întrerup activitatea total sau parţial pe perioada stării de urgenţă decretate.

13. Pentru depunerea situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2019, respectiv a raportărilor contabile anuale încheiate la 31 decembrie 2019, termenele prevăzute la art. 36 alin. (1) şi (3), respectiv art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 iulie 2020 inclusiv.

14. Deducerea sumelor reprezentând sponsorizări către instituţii publice şi alte organe ale autorităţii publice din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în limita prevăzută de actul normativ, se efectuează în baza contractului de sponsorizare, fără a exista obligaţia înscrierii entităţilor beneficiare respective în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

15. Nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform Codului fiscal, care importă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă şi în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgenţă, medicamente, echipamente de protecţie, alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID-19, prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordonanţa de urgenţă.

16. Modificarea modului de calcul a plăţilor anticipate pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit care aplică sistemul anual de plată a impozitului pe profit cu plăţi anticipate, în sensul stabilirii nivelului acestora la valoarea stabilită pe baza calculului trimestrial curent ,faţă de 1/4 din impozitul anului precedent(actualizat cu indicele preţurilor de consum estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţi anticipate), pentru a corela sarcina fiscală cu încasările reduse determinate de închiderea activităţilor total sau parţial prin afectarea mediului economic de măsurile de combatere a epidemiei Covid -19.

De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au adoptat şi alte măsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, cum ar fi:

1. Implementarea obligaţiilor de plată în platforma ghiseul.ro pentru facilitatea îndeplinirii obligaţiilor de plată ale contribuabililor;

2. Introducerea de noi documente pe baza cărora contribuabilii persoane fizice să se poată identifica electronic în SPV (alte acte administrative începând cu 1.04.2020);

3. Asigurarea cadrului legal împreună cu MFP în vederea depunerii electronice şi a altor formulare specifice evitării dublei impuneri şi acorduri fiscale internaţionale (OMFP 1830/2020);

4. Soluţionarea la distanţă a solicitărilor contribuabililor de către 900 de inspectori, care au acces la bazele de date necesare desfăşurării unor activităţi specifice (ex. certificate de atestare fiscală, rambursari TVA, alte categorii de solicitări);

5. Aprobarea, pe perioada stării de urgenţă, a susţinerii contestaţiei în faţa organelor de soluţionare a contestaţiilor şi prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanţă/telefon, direcţia de specialitate menţinând legătura permanent cu contribuabilii pentru găsirea celor mai bune soluţii;

6. Asigurarea de la distanţă a serviciului de asistenţă a contribuabililor în domeniul fiscal şi IT în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale (SPV, Call - Center şi Formularul de Contact) pentru asigurarea conformării fiscale;

7. Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Generală Antifraudă Fiscală lucrează în prima linie pentru a pune în aplicare ordonanţele militare din perspectiva atribuţiilor ANAF;

8. Desfăşurarea de campanii în rândul contribuabililor care au solicitat rambursarea de TVA, pentru a fi pregătite cu rapiditate compensările şi restituirile de taxe, necesare în derularea procedurii de rambursare;

9. Continuarea procesului de reorganizare a ANAF pentru ca analiza de risc să fie principalul mecanism de aplicare a procedurilor de administrare fiscală;

10. Constituirea Grupului de analiză fiscală pentru comunicarea rapidă cu reprezentanţii mediului de afaceri şi ai mediului academic, în care se discută şi se propun măsuri economice şi fiscale care să vină, în continuare, în sprijinul contribuabililor.


Articole înrudite