Redresarea economiei mondiale în urma recesiunii provocate de răspunsurile la pandemie continuă, dar încetineşte. După un declin de 3,1% în 2020, creşterea economiei mondiale era aşteptată să atingă 5,9% în 2021 şi să încetinească la 4,9% în 2022, se arată în "Raportul pe 2022 privind riscurile globale", publicat de Forumul Economic Mondial (WEF).
Până în 2024, economia mondială ar urma să fie cu 2,3% mai mică decât ar fi fost în absenţa pandemiei.
Riscurile la adresa creşterii economice sunt considerabile, inclusiv riscurile provocate de potenţiala reapariţie a COVID-19, deoarece apar noi variante, se arată în raport.
În precedenta ediţie a raportului, temerile critice pe termen mediu erau "şocul materiilor prime", "instabilitatea preţurilor" şi "crizele datoriei". Acestea se văd deja într-o anumită măsură.
În momentul elaborării raportului pe 2022, preţurile materiilor prime au crescut cu aproape 30% de la finalul lui 2020; ele ar putea rămâne volatile din cauza sporirii tensiunilor între Europa şi Rusia, a penuriei de energie în China, a continuării perturbărilor din lanţurile de aprovizionare şi a dificultăţilor legate de renunţarea la combustibilii fosili.
În multe ţări inflaţia a accelerat, din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, combinate cu majorarea cererii consumatorilor şi preţurile mai ridicate ale materiilor prime.
Aceste evoluţii afectează încrederea consumatorilor - care a fost esenţială pentru redresare - şi vor spori riscurile în urma majorării dobânzilor de către băncile centrale.
În statele avansate şi în cele în curs de dezvoltare, preţurile mai ridicate şi costul mai mare al datoriei vor afecta în special gospodăriile cu venituri mai scăzute, în timp ce IMM-urile, care încă încearcă să evite falimentul, vor avea de suferit în urma reducerii consumului. (sursa Agerpres)