24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Exporturile de cereale au crescut cu peste 33% în primele două luni din 2019
Exporturile de cereale au crescut cu peste 33% în primele două luni din 2019

România a exportat în primele două luni ale acestui an cereale în sumă de 373,4 milioane euro, cu 33,3% mai mult comparativ cu perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, potrivit Agerpres.
Exporturile de porumb au totalizat 190,863 milioane euro, reprezentând 1,7% din total exporturi, iar cele de cereale 175,185 milioane euro (1,5% din total exporturi).
În perioada menţionată, importurile s-au cifrat la 76,8 milioane euro (plus 84,9%), rezultând astfel un excedent de 296,6 milioane euro.
Din totalul exporturilor de cereale, circa 36% au avut ca destinaţie ţări din Uniunea Europeană, acestea totalizând 134,3 milioane euro. Principalele destinaţii au fost Italia (25,2 milioane euro), Germania (22 milioane euro) şi Ungaria (21,7 milioane euro).
În ceea ce priveşte importurile, aproximativ 94% (72 milioane euro euro) dintre acestea au provenit din ţările UE, în special din Ungaria (importuri de cereale de 29,2 milioane euro), Bulgaria (23 milioane euro) şi Franţa (12,8 milioane euro).


Articole înrudite