Galaţiul a fost marţi gazda evenimentului "Asociaţi în afaceri. Experţii alături de dumneavoastră", organizat de firma The Associates. Conferinţa a făcut parte dintr-o serie de opt evenimente, organizate în opt oraşe din ţară: Braşov, Oradea, Cluj, Galaţi, Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Suceava şi Satu Mare. Evenimentul s-a adresat companiilor de nivel mediu, cu cifra de afaceri între 500.000 euro şi 5 milioane de euro şi sunt structurate pe două sesiuni: o sesiune de finanţare şi investiţii şi o sesiune de consultanţă fiscală, financiară şi juridică.
În cadrul primei sesiuni, desfăşurată sub genericul „Cum ne finanţăm afacerea? În ce investim?” şi moderată de jurnalistul Daniel Apostol, într-o primă fază a interacţionat cu oamenii de afaceri din sală Adriana Tiolan - director Grup Retail, Raiffeisen Bank,care a vorbit despre finanţarea potrivită fiecărei afaceri. Au urmat apoi Mihnea Bărbulescu - director de Vânzări şi Eduard Inizian - manager Clienţi Instituţionali, ambii d ela Erste Asset Management, care au făcut o incursiune în universul administrării banilor.
Cea de-a doua sesiune, intitulată „De ce parteneri avem nevoie pentru consolidarea afacerii?”, a adus în discuţie provocările sistemului fiscal actual şi modificările care se întrevăd pentru perioada următoare, aspectele juridice relevante ale pregătirii companiei pentru investitori şi finanţarea consultanţei în afaceri.