24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Eurostat: Gospodăriile din România sunt cele mai aglomerate din UE
Eurostat: Gospodăriile din România sunt cele mai aglomerate din UE

În cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 17,2% din populaţie trăia anul trecut în gospodării supraaglomerate, adică numărul camerelor era insuficient comparativ cu cel al membrilor din gospodărie, pe primul loc situându-se România, cu aproape jumătate din populaţie (45,8%), arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Alte state membre UE aflate într-o situaţie similară, cu două din cinci persoane care trăiau în anul 2019 în gospodării supraaglomerate, sunt Letonia (42,2%), Bulgaria (41,1%), Croaţia (38,5%) şi Polonia (37,6%). La polul opus, statele membre cu cele mai scăzute rate de supraaglomerare sunt Cipru (2,2%), Irlanda (3,2%), Malta (3,7%) şi Olanda (4,8%).
Tot anul trecut, aproape trei sferturi din populaţie trăia în locuinţe subocupate (adică locuinţele sunt considerate prea mari pentru necesităţile celor care locuiesc în gospodăriile respective) în Malta (72,6%), Cipru (ambele cu 70,5%) şi Irlanda (69,6%).
Alte state membre unde mai mult de jumătate din populaţie trăieşte în locuinţe subocupate sunt Spania (55,4%), Luxemburg (54%), Belgia (53,9%) şi Olanda (53,4%).
În schimb, mai puţin de 15% din populaţie trăia în locuinţe subocupate în România (7,7%), Letonia (9,6%), Grecia (10,7%), Bulgaria (11,5%), Croaţia (12%), Slovacia (14%) şi Italia (14,2%). (Sursa Agerpres)


Articole înrudite