Odată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, atât oportunităţile cât şi transformările impuse de adaptarea la această piaţă uriaşă au afectat, mai ales, mediul economic românesc. Firmele au fost primele organizaţii care au resimţit valul schimbării. Mare parte din eforturile întreprinse de societăţile româneşti pentru adaptare au putut fi fructificate prin accesul la programele de finanţare europene create la nivel unional şi adoptate rapid şi de organismele naţionale ale ţărilor componente UE. Parteneră serioasă în afaceri, dar şi de anvergură, una dintre aceste societăţi comerciale care, în efortul de a se adapta pieţei actuale, a accesat finanţările europene, este ERG TERMROM - Filiala Galaţi. Societatea execută instalaţii termo-hidro-sanitare pentru diverşi clienţi, persoane juridice sau fizice. Furnizează, totodată, şi diverse echipamente sau soluţii tehnice pentru societăţile mari din Galaţi sau din ţară (cum ar fi: Combinatul siderurgic Arcelor Mittal Galaţi, ICMRSG, Confort Galaţi, Servland Galaţi, GPP Construct, Constructa Mecanique etc). Directorul acestei firme, Ştefan Cristian Gavril, a anunţat că 2014 a fost un an fructuos pentru societate, prin faptul că „s-a lucrat din greu" la implementarea a două proiecte importante, cofinanţate prin Fondul European de Dezvoltare Regională (în domeniul major de intervenţie 3 - susţinerea E-Economiei), pe baza contractelor de finanţare încheiate cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (în calitate de organism intermediar şi Autoritate de Management al POS "Creşterea Competitivităţii Economice"), proiecte care permit dezvoltarea şi adaptarea eficientă a activităţii societăţii la cerinţele actuale ale pieţei de profil. Primul proiect, „Creşterea eficienţei şi a competitivităţii de piaţă prin reorganizarea, reproiectarea şi modernizarea infrastructurii TIC”, se derulează pe o durată de 16 luni (începând din decembrie 2013), şi are o valoare totală de peste 1,5 milioane de lei (din care mai mult de jumătate este asistenţă financiară nerambursabilă). Concret, proiectul permite creşterea eficienţei firmei prin reorganizarea tuturor proceselor pe baza achiziţionării unor sisteme informatice performante. Cel de al doilea proiect implementat, „Dezvoltarea activităţtii SC ERG TERMROM - Filiala Galaţi SRL prin implementarea unei soluţii de comerţ electronic" vine în completarea eforturilor de creştere a competitivităţii firmei şi a dezvoltării ei în relaţia cu clienţii existenţi, dar şi potenţiali, prin urmărirea realizării obiectivelor specifice: îmbunătăţirea vizibilităţii online a societăţii şi creşterea cifrei de afaceri a societăţii cu minim 5% în 12 luni de la implementarea proiectului. "Modelarea hidraulică a sistemelor de apă şi canalizare, testarea soluţiilor tehnice posibile, alegerea alternativelor tehnico-economice optime, elaborarea analizei cost-beneficiu sau a analizei de eficienţă economică, elaborarea de soluţii tehnice prototip şi pilot pentru beneficiari, realizarea şi interpretarea livrabilelor sub formă de realitate virtuală, urmate de transformarea acestora în realitate concretă prin procese de modelare controlate digital, procedeele tehnologice de tip CN, testarea multipunct a soluţiei tehnice pentru un proiect edilitar, printarea 3D a soluţiilor tehnice, sunt toate cerinţe specifice anilor ce vor urma şi care solicită, deja, adaptarea companiilor sau suportarea unor costuri economice şi sociale grave", a mai adăugat reprezentantul legal al proiectului, directorul Ştefan Gavril, la evenimentul de promovare publică a celor două proiecte.