17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dragu: „Avem încasări bugetare cu 6% mai mari faţă de programul pentru trimestrul I, după datele preliminare”
Dragu: „Avem încasări bugetare cu 6% mai mari faţă de programul pentru trimestrul I, după datele preliminare”

Încasările bugetare în primul trimestru al anului în curs sunt cu 6% mai mari decât programul aferent acestei perioade, iar încasările din TVA au crescut cu aproape 10%, potrivit datelor preliminare, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.
"Astăzi avem datele preliminare pentru primele trei luni ale anului. Avem încasări cu 6% mai mult decât programul pentru trimestrul I. Deci, la acest moment, încasările arată destul de bine", a spus Anca Dragu.
Ea a precizat că această majorare a încasărilor la buget este efectul combinat al relaxării fiscale, al creşterii gradului de conformare voluntară, dar şi al creşterii economice.
"Este un efect combinat. Este efectul relaxării fiscale, este efectul creşterii gradului de conformare voluntară, în acelaşi timp este efectul direct al creşterii economice. Avem consum superior, avem investiţii superioare şi toate acestea înseamnă impozite şi taxe mai multe, dar este şi efectul nemijlocit al reformelor prin care ANAF trece", a precizat ministrul.
În ceea ce priveşte încasările din TVA, şeful de la Finanţe a afirmat că acestea sunt mai mari în primul trimestru din 2016 cu aproape 10% comparativ cu programarea, însă, raportat la perioada similară din 2015, se înregistrează o reducere în termeni nominali de 10-15%, pe fondul scăderii cotei de TVA.
"La zi, faţă de cifrele programate pentru primul trimestru din 2016, avem o creştere de aproape 10%. Deci, faţă de program. Faţă de trimestrul I 2015, avem într-adevăr o reducere în termeni nominali de 10-15%, dar aceasta este urmarea firească a reducerii cotei de TVA", a precizat Anca Dragu.
Cu toate acestea, ministrul Finanţelor a spus că în viitor se aşteaptă la efecte pozitive ale reducerii cotei de TVA, subliniind că la întocmirea bugetului pe 2016 s-a avut în vedere o "abordare prudentă".
"Ne aşteptăm la efecte pozitive a reducerii TVA, efecte pozitive din reforma ANAF. De asemenea, avem această colectare mai bună chiar în condiţiile unei inflaţii negative — asta nu ajută procesul de colectare — şi în condiţiile unor creşteri a sumelor rambursate din TVA. Atunci când am întocmit bugetul pe 2016 nu am luat în calcul efecte extraordinare tocmai pentru... E normal să ai o abordare prudentă şi, practic, să nu vinzi pielea ursului din pădure atunci când întocmeşti bugetul şi angajezi cheltuieli pentru un an întreg", a menţionat ea.
Întrebată dacă are în vedere o reducere în continuare a termenului de rambursare a TVA, ministrul a răspuns că se doreşte ca termenul efectiv de rambursare să fie "adus" către 45 de zile, iar cel legal "undeva la 10 zile".
"Referitor la termenul de rambursare (al TVA — n. r.). Erau aici două termene: termenul legal, de 45 de zile, şi termenul efectiv, de mult mai mult de 45 de zile. Termenul efectiv de rambursare s-a redus şi dorim să îl aducem către 45 de zile, iar cu termenul acesta legal să ajungem undeva la 10 zile", a spus Dragu.
În altă ordine de idei, ministrul Anca Dragu a ţinut să precizeze că investiţiile private "stau mai bine" decât cele publice, pentru stimularea celor din urmă urmând să fie luate mai multe măsuri.
"Investiţiile private stau mai bine decât cele publice. Pentru investiţiile publice avem o serie de măsuri pentru stimularea acestora, în primul rând pachetul de legi privind achiziţiile publice. Este un pachet amplu de legi — acum se află în Parlament — şi avem convingerea că va fi votat în curând. Acest pachet nou de legi privind achiziţiile publice va duce la o simplificare a procesului de realizare a investiţiilor din bani publici. În primul rând, încercăm să închidem tot felul de goluri ale legislaţiei care făceau ca aceste achiziţii publice să fie oarecum un eşec în multe cazuri, reducem posibilitatea contestaţiilor — era un val de contestaţii — acum trebuie să trecem printr-un proces de notificare înainte de a contesta şi a bloca o lucrare. Reducem termenele pe care trebuie să le urmeze instituţiile publice în procesul de achiziţii publice. Avem proiecte de colaborare cu toate instituţiile implicate în procesul acesta, pentru ca toate instituţiile să aibă aceeaşi înţelegere asupra procesului — şi mă refer aici la Curtea de Conturi, la autorităţile locale. Sunt instituţii care vor lucra în mod direct cu aceste legi şi, de aceea, o înţelegere unitară este foarte importantă".
Întrebată dacă Guvernul Cioloş va păstra Parteneriatul Public Privat ca metodă de implementare a proiectelor publice, ministrul Finanţelor a răspuns afirmativ, întrucât nevoia de investiţii este foarte mare în România, iar sursele de finanţare şi de implementare a proiectelor trebuie diversificate.
"Vom merge pe această idee (a Parteneriatului Public Privat — n. r.) pentru că nevoia de investiţii în România este una foarte mare şi trebuie să diversificăm sursele de finanţare şi modalităţile de implementare a acestor proiecte. De aceea, unitatea care se ocupă de aceste Parteneriate Public Private a trecut la Ministerul Finanţelor Publice. Acum lucrăm pe două fronturi: aducem oameni specializaţi în această unitate şi, în acelaşi timp, creăm cadrul legal. Avem parteneriate de asistenţă tehnică cu instituţiile financiare internaţionale, care ne ajută exact la crearea cadrului administrativ şi pentru finanţare. Şi avem în vedere aici ca prim proiect un proiect-pilot pentru unul sau două spitale în Bucureşti", a precizat ministrul Anca Dragu.


Articole înrudite