Depozitele până în 100.000 de euro din România sunt integral garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), iar, în cazul în care o bancă este declarată în insolvenţă, deponenţii îşi vor putea primi banii înapoi, a anunţat FGDB. În România, la 29 de bănci participante la FGDB, din 13.971.200 de depozite ale persoanelor fizice, 24.919 sunt peste plafonul de 100.000 de euro. În cazul acestor depozite, doar suma de 100.000 de euro este acoperită de FGDB.
Potrivit unui comunicat al FGDB, legea românească a fost actualizată în 2015, cu scopul de a extinde protecţia deponenţilor. Astfel, timpul de rambursare a banilor către deponenţi, în caz de faliment bancar, a fost scurtat de la 20 la şapte zile lucrătoare, iar în sfera de garantare au intrat şi companiile mari.
"Măsurile de rezoluţie şi redresare bancară, care au fost recent reîntărite de Curtea Europeană de Justiţie, reprezintă o serie de instrumente menite să salveze băncile aflate în dificultate, apelând la mijloace interne băncii, cu protecţia deponenţilor cu depozite mai mici de 100.000 de euro şi cu limitarea sprijinului guvernamental pentru bănci. Măsurile de rezoluţie bancare nu se aplică depozitelor garantate de o schemă de garantare", se precizează în comunicat.
În România, măsurile de rezoluţie bancară sunt stipulate în Legea 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar.
Această lege reprezintă transpunerea în legislaţia românească a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.