17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Daniel Constantin: „Vrem să trecem o lege prin care stimulăm crearea de cooperative”
Daniel Constantin: „Vrem să trecem o lege prin care stimulăm crearea de cooperative”

Fermierii care vor accepta să se asocieze în cooperative vor beneficia de o serie de facilităţi fiscale, cum ar fi scutirea de impozit pe norma de venit, pe proprietatea cu care intră în asociere şi de reducerea impozitului pe profit cu 20% timp de cinci ani, potrivit unui proiect de lege care se află în discuţie la Ministerul Finanţelor Publice.

"Pentru a avea mai multe produse româneşti, avem nevoie de o organizare cât mai bună în agricultură. Vrem să trecem o lege prin care să stimulăm crearea de cooperative în ţara noastră. În primul rând trebuie să convingem fermierii că nu încercăm să dezvoltăm cooperative de genul celor din perioada comunistă, formate prin forţă. Şi înainte de perioada comunistă au existat cooperative, constituite nu prin forţă, ci prin participare voluntară. În prezent, avem discuţii la Ministerul Finanţelor zi şi noapte, să venim cu facilităţi pentru a intra în asociere, iar pentru persoanele fizice care lucrează individual propunem scutirea de impozit pe norma de venit. Avem 800.000 de fermieri, persoane fizice care primesc plăţi europene, care plătesc impozit pe norma de venit. Dacă reuşim să îi scutim de acest impozit, îi stimulăm să se asocieze", a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferinţă de profil.

În plus, fermierii care se asociază ar putea beneficia de reducerea impozitului pe profit cu 20% timp de 5 ani, dar şi de scutirea de impozit pe proprietate (teren, animale, utilaje etc) care se folosesc în comun.

De asemenea, ministrul Agriculturii propune să lase posibilitatea fermierilor care intră în asociere să rămână proprietari şi pe bunuri, şi pe producţie, cu condiţia să comercializeze cel puţin 50% prin intermediul cooperativei, pentru a se justifica înfiinţarea acesteia. 


Articole înrudite