17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Creşteri de până la 25% pe zona de procesare a cărnii, în urma reducerii TVA
Creşteri de până la 25% pe zona de procesare a cărnii, în urma reducerii TVA

Reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată de la 24% la 9% la produsele alimentare a determinat creşteri de până la 25% pe zona de procesare a cărnii în acest an faţă de anul trecut, cele mai mari fiind la specialităţi, cum ar fi salamul crud uscat, iar cele mai mici în aria produselor ieftine, de tipul parizerului sau al cârnaţilor, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Radu Timiş, într-o conferinţă de presă.

„Faţă de luna mai, creşterea la salamuri crud-uscate a fost de 14,9% în luna iunie şi de 25,8% în luna iulie, în timp ce la salam a fost de 5,7% în luna iunie faţă de luna mai şi de 14,1% în iulie faţă de mai. De asemenea, la specialităţi, s-a înregistrat o creştere de 6,3% în luna iunie faţă de luna mai şi de 13,7% în iulie faţă de mai. La modul general, reducerea TVA de la 24% la 9% la produsele alimentare a determinat creşteri de până la 25% pe zona de procesare carne în acest an faţă de anul trecut”, a afirmat Radu Timiş.

Potrivit acestuia, la bugetul de stat vor intra din ce în ce mai mulţi bani în urma reducerii TVA, pe măsură ce comportamentul jucătorilor din piaţă se va schimba.

„În momentul în care jucătorii din piaţă îşi vor schimba comportamentul, la bugetul de stat vor intra din ce în ce mai mulţi bani în urma reducerii TVA. De asemenea, efectele reducerii TVA se vor vedea şi în obţinerea unei industrii consolidate şi într-un consum mai mare în rândul populaţiei. Bilanţul adevărat al acestei măsuri se va vedea peste şase luni, când ne aşteptăm la rezultate foarte bune, la momentul de faţă vorbind de rezultate bune”, a adăugat preşedintele ARC.

Acesta a menţionat, totodată, că domeniul cărnii de porc a avut cel mai mult de suferit în urma scăderii preţurilor la această categorie de produse.

„Au scăzut preţurile la lactatele la vânzare, însă preţul materiei prime a scăzut şi mai mult şi, ca atare, crescătorii de vaci sunt foarte afectaţi. Cu toate acestea, industria cărnii de porc a avut cel mai mult de suferit în urma scăderii preţurilor de vânzare, fenomen accentuat de embargoul impus de Rusia la importurile de produse agroalimentare occidentale”, a explicat Timiş. 


Articole înrudite