17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Câştigul salarial mediu net a urcat la 2.018 lei, în iunie
Câştigul salarial mediu net a urcat la 2.018 lei, în iunie

Câştigul salarial mediu nominal net a urcat la 2.078 lei în luna iunie a acestui an, în creştere faţă de luna precedentă cu 15 lei (+0,7%), iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - 5.295 lei şi cele mai mici în hoteluri şi restaurante - 1.251 lei.
Câştigul salarial mediu nominal brut a urcat la 2.874 lei, cu 0,7% mai mare decât în luna mai 2016.
"În luna iunie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte)", informează INS.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea băuturilor, cu 14,5%, în activităţi de editare, transporturi pe apă, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, cu 10%-12,5%, în telecomunicaţii, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, alte activităţi industriale, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente — între 6% şi 8%, în extracţia minereurilor metalifere, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacţii imobiliare, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, transporturi aeriene, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului — între 3% şi 4,5%.
Cele mai importante scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi terestre şi transporturi prin conducte, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea produselor din tutun, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, industria metalurgică — între 3% şi 5% şi între 1,5% şi 3% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cercetare-dezvoltare, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor (inclusiv activităţi de recuperare a materialelor reciclabile; activităţi şi servicii de decontaminare).
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (0,2%), respectiv uşoare scăderi în învăţământ (-0,7%) şi sănătate şi asistenţă socială (-0,4%).
Astfel, în învăţământ câştigul salarial mediu net era de 1.932 lei, în iunie, iar în sănătate şi asistenţă socială de 1.969 lei.
"Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna mai de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice', precizează INS.


Articole înrudite