17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cartofii şi legumele continuă să fie în topul scumpirilor
Cartofii şi legumele continuă să fie în topul scumpirilor
Preţurile de consum au urcat, în noiembrie, cu 0,31% faţă de luna anterioară, pe fondul scumpirii produselor nealimentare cu 0,5% şi a serviciilor, cu 0,31%, în timp ce preţurile alimentelor aproape au stagnat (+0,06%), reiese din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Dintre alimente, cel mai mult s-au scumpit, în noiembrie faţă de octombrie, cartofii, cu 2,8%, legumele şi conservele de legume, cu peste 2,5%, ouăle, cu 2,11% şi zahărul, cu 1,9%. În schimb, citricele şi alte fructe meridionale s-au ieftinit în noiembrie cu 12,96% comparativ cu octombrie.
În aceeaşi perioadă, din categoria mărfurilor nealimentare, cel mai mult au crescut preţurile ţigărilor şi tutunului, cu 2,38%, în timp ce la polul opus a fost energia termică, cu o ieftinire de 2,03%.
La capitolul servicii, s-au scumpit cele din categoria 'alte servicii', cu 1,28%.
Inflaţia anuală s-a menţinut în teritoriu negativ în noiembrie, la minus 1,1%, în urcare de la minus 1,6% în octombrie.
În luna noiembrie 2015, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu noiembrie 2014, este de 37,5% iar cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 — 2,5% deţin o pondere de 33,9%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 28,6%.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere cu 0,4 puncte procentuale prognoza de inflaţie pentru acest an, la minus 0,7%, iar pentru 2016 prognoza a fost revizuită în creştere cu 0,4 puncte procentuale, la 1,1%, a anunţat, la începutul lunii noiembrie, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei. 

Articole înrudite