Începând de luni, beneficiarii de fonduri europene contractate prin POS DRU vor depune doar documente justificative în format electronic ca să deconteze sumele aferente cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor. Documentele vor fi scanate şi vor fi depuse de beneficiari la OI POS DRU pe CD şi va fi incheiat un proces verbal de predare-primire a CD-ului.
Până acum, documentele justificative au putut fi depuse doar pe suport de hârtie.
Când depun cereri de rambursare a fondurilor UE, beneficiarii trebuie să aducă dovezi pentru toate cheltuielile eligibile efectuate în implementarea proiectului, precum: copii ale facturilor, ale contractelor încheiate, rapoarte de activitate, listele cu experţii implicaţi în derularea proiectului.
Din cauza volumului uriaş de documente justificative, depunerea unei cereri de rambursare înseamnă de obicei predarea a 20-30 de bibliorafturi, iar in unele cazuri se poate ajunge chiar la 70 de bibliorafturi.
“Este inacceptabil ca beneficiarii să vină cu mii de pagini când depun documentele pentru a-şi recupera banii. Nu mai tolerez această abordare în relaţia cu beneficiarii şi am solicitat în mod expres Autorităţii de Managment POS DRU ca începţnd de luni, 22 aprilie, toate cererile de rambursare şi documentele aferente să fie depuse numai în format electronic. Mai mult, în viitorul apropiat aceste documente vor fi depuse online. Efectul acestor măsuri va fi accelerarea ritmului de absorbţie a fondurilor europene şi degrevarea beneficiarilor de o activitate inutilă”, a declarat Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene.
Tot de săptămâna viitoare vor fi făcute şi plăţi parţiale către beneficiarii care nu au depus toate documentele justificative. Aceştia vor primi sumele aferente cheltuielilor eligibile care vor fi validate.
Cheltuielile pentru care beneficiarii nu au depus toate documentele justificative vor fi decontate în cadrul urmatoarei cereri de rambursare.