17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,6% în primele 11 luni din 2015
Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,6% în primele 11 luni din 2015

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 3,6% în primele 11 luni din 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, până la 36.240, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna noiembrie 2015, au fost eliberate 2.963 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, în scădere cu 1,5% faţă de luna octombrie 2015 şi în creştere cu 9,1% faţă de noiembrie 2014. Cele mai multe autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate, în noiembrie 2015, pentru zona rurală (55,3%).
În noiembrie 2015 comparativ cu octombrie 2015, distribuţia în profil regional evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în aproape toate regiunile de dezvoltare, cele mai semnificative înregistrându-se în: Nord-Vest (-90 autorizaţii), Sud-Muntenia (-72), Sud-Est (-65) şi Nord-Est (-61). Creştere a numărului de autorizaţii de construire s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+58 autorizaţii).
În luna noiembrie 2015 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+32 autorizaţii), Nord-Est (+23) şi Centru (+7). Scăderi a numărului de autorizaţii de construire s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Vest (-48 autorizaţii), Sud-Muntenia (-27), Nord-Vest (-7) şi Sud-Vest Oltenia (-2).
În perioada 1 ianuarie — 30 noiembrie 2015, s-au eliberat 36.240 autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,6% faţă de perioada 1 ianuarie—30 noiembrie 2014. S-au înregistrat creşteri în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+598 autorizaţii), Nord-Est (+452), Nord — Vest (+274), Sud-Muntenia (+256), Vest (+37) şi Sud-Vest Oltenia (+15). Scăderi a numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale au fost în regiunile de dezvoltare Centru (-211 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (-171).


Articole înrudite