ArcelorMittal Galaţi a furnizat 34.000 de tone de oţel pentru construcţia unuia dintre cele mai mari poduri din lume. Inaugurat săptămâna trecută, podul Ozman Gazi reduce timpul de deplasare între Istanbul şi Izmir de la nouă ore la trei ore şi jumătate.
ArcelorMittal Galaţi a furnizat către Çimtaş produse plate din oţel necesare pentru tablierul podului. Cele 34.000 de tone, au fost transportate în patru loturi, într-o gamă extinsă de grosimi şi lăţimi.
“Proiectul a avut o semnificaţie aparte pentru noi, dată fiind anvergura acestuia”, a declarat Bruno Ribo, director general al Diviziei Europene de Produse Plate, Est – Sud, a ArcelorMittal. “Laminoarele de tablă groasă din Galaţi sunt capabile să fabrice şi să livreze produse pentru aplicaţii numeroase. Pentru podul Ozman Gazi am creat soluţii tehnice şi comerciale personalizate”, a adăugat acesta.
Podul care traversează Golful Izmit, în zona de Nord – Vest a Turciei, face parte dintr-un proiect al unei autostrăzi de 420 kilometri care scurtează distanţa între Istanbul şi Izmir cu aproximativ 140 de kilometri. De întregul proiect s-a ocupat consorţiul NOMAYG (format din cinci companii turceşti: şi constructorul italian Astaldi) care va realiza şi întreţinerea acestuia pe o perioadă de 23 de ani. Consorţiul a acordat construcţia podului companiei japoneze IHI Corporation pe bază de licitaţie. Çimtaş a fost selectat ca fabricant unic, atât pentru segmentele din oţel care asigură suspensia podului cât şi pentru pilonii de susţinere. Proiectarea podului a fost realizat de firma de design industrial Cowi din Danemarca.
Cu o lungime totală de 2.682 de metri şi o deschidere maximă de 1.550 de metri între pilonii principali, podul Osman Gazi este cel mai lung pod suspendat din Turcia, al doilea ca lungime din Europa şi al patrulea la nivel mondial.