17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aproape 89.000 de autoturisme second hand, înmatriculate în România, în primele patru luni
Aproape 89.000 de autoturisme second hand, înmatriculate în România, în primele patru luni

Numărul înmatriculărilor de autoturisme second-hand a ajuns, în primele patru luni ale anului, la 88.647 de unităţi, în creştere cu circa 20%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de AGERPRES.
La nivelul lunii aprilie 2016, din cele aproape 23.984 de autoturisme rulate înmatriculate în România, 6.729 de exemplare au fost Volkswagen, în creştere cu 26,37%, comparativ cu aprilie 2015, când s-au înregistrat 5.325 de unităţi.
Topul preferinţelor continuă cu Opel (3.946 de unităţi, +17,16%), Ford (2.768 unităţi, +24,13%), BMW (1.880 unităţi, +34,86%), Audi (1.845 unităţi, +43,13%), Skoda (1.256 unităţi, +36,52%), Renault (1.012 unităţi, +21,78%) şi Mercedes-Benz (953 unităţi, +35,37%).
De altfel, la nivelul perioadei ianuarie — aprilie 2016, marca Volkswagen continuă să conducă în ierarhia autoturismelor rulate înmatriculate pe plan local, cu 25.040 de exemplare, în creştere cu 18,22%, în comparaţie cu acelaşi interval din anul precedent, când s-au consemnat 21.181 de înregistrări.
Conform statisticii DRPCIV, parcul auto naţional din România însuma, la sfârşitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unităţi, în creştere cu 5,27% faţă de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare.
Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unităţi erau încadrate în categoria autoturismelor, în creştere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau consemnate 4,9 milioane de autoturisme.
La nivelul Bucureştiului erau înregistrate, la finele anului trecut, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unităţi consemnate la categoria autoturisme.
La capitolul uzură, circa 2,56 milioane de maşini aveau o vechime mai mare de 12 ani, în scădere cu 12,31%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul 2014. De asemenea, aproximativ 1,89 de milioane de vehicule cuprinse în parcul auto naţional erau încadrate la o vechime cuprinsă între 6-10 ani, în timp ce 1,76 milioane de unităţi aveau un grad de uzură între 11-15 ani. În acelaşi timp, aproximativ 1,20 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.
Datele DRPCIV relevă faptul că, din totalul celor 5,15 milioane de autoturisme înmatriculate în România, 302.054 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani, mai multe cu 52,7% faţă de datele publicate la finalul anului 2014, când erau consemnate 197.741 de unităţi. În plus, la nivel general, 3,484 milioane de români au preferat maşinile Diesel, iar 2,760 milioane cele pe benzină.


Articole înrudite