Un număr de 3.231 de persoane au participat la cursurile organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în primele trei luni ale anului, a informat instituţia într-un comunicat de presă transmis, luni, Agerpres.
În perioada analizată, din totalul celor care au luat parte la cursurile de formare profesională 2.715 sunt şomeri, 52 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite (altele decât şomerii), iar 62 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
Totodată, 402 persoane participante la aceste cursuri fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Potrivit sursei citate, din ianuarie şi până la finele lunii martie, au fost organizate 189 programe de formare profesională gratuite, dintre care 112 programe de calificare/recalificare, 54 de programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare, respectiv 23 de programe de competenţe-cheie/transversale.
Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri, în perioada ianuarie - martie 2022, sunt: competenţe antreprenoriale (274), inspector/referent resurse umane (221), lucrător în comerţ (191), operator introducere, prelucrare, validare date (189), îngrijitor spaţii verzi (154), femeie de serviciu (118), instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze (112), bucătar (97), agent de securitate (81), manichiurist - pedichiurist (79), inspector în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă (75), patiser (61), contabil (58), frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (54) şi ajutor de bucătar (48).