Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi informează că au fost aduse modificări formularului 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit".
Prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 4072/2020 se aplică începând cu declararea obligaţiilor anuale aferente anului fiscal 2020, şi a adus o serie de modificări formularului, în contextul aplicării prevederilor legale intrate in vigoare în acest exerciţiu fiscal, printre care menţionăm:
- A fost introdus rândul 34 denumit Sume asimilate cheltuielilor nedeductibile, în care se înscriu sumele asimilate cheltuielilor nedeductibile în conformitate cu prevederile art. II alin. (1) şi (2) din Legea nr. 153/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru completarea Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi.
Astfel, potrivit art. II alin. (1) şi (2) din Legea nr. 153/2020, contribuabilii care datorează impozit pe profit, la data determinării impozitului pe profit pentru anul 2020, scad din impozitul pe profit şi costul de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, achiziţionate şi puse în funcţiune în anul 2018, în anul 2019, precum şi al celor puse în funcţiune în anul 2020 înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 153/2020 (27 iulie 2020), cu condiţia ca la data achiziţiei respectivelor aparate de marcat electronice fiscale contribuabilii să fi fost plătitori de impozit pe profit.
Costul de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale achiziţionate şi puse în funcţiune în anul 2018, în anul 2019, precum şi al celor puse în funcţiune în anul 2020 înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 153/2020 (27 iulie 2020) reprezintă sume asimilate cheltuielilor nedeductibile la calculul impozitului pe profit, dar care se scad din impozitul pe profit al anului 2020.
- A fost introdus rândul 46 denumit Costul de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale, în care se înscrie suma reprezentând costul de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2020.
- A fost introdus rândul 47 denumit Alte sume care se scad din impozitul pe profit, potrivit legislaţiei în vigoare, în care se înscriu sumele cum ar fi cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de educaţie timpurie aflate în administrarea contribuabilului sau sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaţilor în unităţi de educaţie timpurie aflate în unităţi care oferă servicii de educaţie timpurie, conform legislaţiei în vigoare, potrivit art. 25 alin. (4) lit. i1) şi lit. i2) din Codul fiscal.
- A fost introdus rândul 49 denumit Bonificaţia aplicată conform O.U.G. nr. 33/2020, în care se înscrie suma reprezentând bonificaţia aplicată conform O.U.G. nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 54/2020, cu modificările şi completările ulterioare, declarată trimestrial prin formularul 100, la rândul «Bonificaţie». În cazul în care bonificaţia depăşeşte valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, determinat potrivit art. 1 alin. (7) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, suma aferentă bonificaţiei care se ia în calcul este la nivelul valorii impozitului respectiv.
- A fost introdus rândul 54 denumit Bonificaţia acordată conform art. II alin. (8) din O.U.G. nr. 153/2020, pentru contribuabilii cu an fiscal modificat.
Declaraţia privind impozitul pe profit (formular 101) se completează şi se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 25 MARTIE inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Organizaţiile nonprofit (asociaţii şi fundaţii, alte persoane juridice fără scop patrimonial) şi contribuabilii plătitori de impozit pe profit care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură depun declaraţia anuală de impozit pe profit până la data de 25 FEBRUARIE inclusiv a anului următor.
Termenul de declarare a impozitului pe profitul anual reprezintă şi termen de plată.