Afacerile cu pască vor bate recordul în această perioadă a Sărbătorilor Pascale deoarece patiserii români vor pune pe piaţă peste 5 milioane de bucăţi, mult peste nivelul din 2016, iar pentru cozonacii tradiţionali româneşti estimările patronatului de profil arată o creştere cu 5% în acest an, până la 7,5 milioane de bucăţi.
"Faţă de perioada similară a anului 2016 se simte o creştere, dar nu la nivelul atins în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru că acesta s-a extins pe parcursul a două săptămâni, dar este o situaţie îmbucurătoare nu numai pentru cozonacul tradiţional românesc, ci şi pentru pască, unde noi, industria de morărit şi panificaţie, ne-am propus să atingem cifră de 5 milioane de bucăţi în perioada Sărbătorilor Pascale, ceea ce este un record. Am luat legătura cu principalul nostru producător şi numai acesta vrea să pună pe piaţă două milioane de bucăţi de pască cu diverse umpluturi, de la ciocolată, la pricomigdale, dar şi cu altele surpriză, însă pasca tradiţională, cu brânză şi stafide, va fi cea principală", a declarat pentru AGERPRES preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase — ROMPAN, Aurel Popescu.
Acesta a precizat că producţia de cozonac din această perioadă reprezintă cantitatea totală produsă de patiseri în 4-5 luni normale şi, cu toate că este un efort din partea industriei, "este îmbucurător că au prins foarte bine şi sunt pe gustul consumatorului local".
"Creşterea faţă de perioada similară a anului trecut este de 5 procente, adică vom pune pe piaţă în jur de 7,5 milioane de cozonaci. Înseamnă foarte mult, practic este producţia pe patru-cinci luni normale şi toată o facem în această perioadă. Este un efort, dar este îmbucurător că aceşti cozonaci industriali, să le zicem aşa, au prins foarte bine şi sunt pe gustul consumatorului local. Şi aici vom avea diverse umpluturi, însă peste 70% reprezintă tradiţionalul cozonac cu nucă, cel mai agreat de români", a explicat Popescu.
Sezonul de iarnă din 2016 a fost cel mai bun din ultimii 10 ani pentru producătorii de cozonaci din România, cu o producţie record de 9 milioane de bucăţi, vânzările acestor produse rotunjind cifra de afaceri anuală a acestor firme peste nivelul de 1,5 miliarde de lei.
În ceea ce priveşte exportul de cozonaci, patiserii români estimează o creştere faţă de perioada Pascală din 2016, de la 750.000 de bucăţi la circa 800.000, iar ţările principale de export sunt Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Canada sau SUA.
"În schimb, exportul de pască va fi ceva mai mic decât la cozonaci, de numai 150.000 — 200.000 de bucăţi, deoarece produsul are un termen de valabilitate mai redus şi nu poate merge prea departe. Pasca ajunge în general în ţările Uniunii Europene în această perioadă", a subliniat şeful ROMPAN.
Preţurile acestor produse de panificaţie sunt similare cu cele din anii trecuţi şi sunt, de asemenea, pentru toate buzunarele. Ele încep de la numai 4 lei pentru un cozonac simplu şi de un gramaj mai mic, dar pot ajunge şi până la 40 — 50 de lei pe kilogram, în funcţie de gramaj şi umplutură.
Patiserii români afirmă că nu se tem de concurenţa cozonacilor din afară, deoarece importurile reprezintă doar 5% din consum.
ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde peste 300 de societăţi din toate domeniile din industrie. Cota de piaţă este de 65% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi.
În industria de morărit şi panificaţie lucrează 80.000 de salariaţi, peste jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariaţi, numai în societăţile membre ROMPAN fiind peste 40.000. Sectorul înregistrează anual o cifră de afaceri de circa 2,5 miliarde de euro.