Primăria municipiului Galaţi aduce la cunoştinţa contribuabililor care desfăşoară activităţi economice în clădirile pe care le deţin (societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, î ...
Potrivit art. 1378 C.civ., “Proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părţi din ele, dac ...
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează că, în Monitorul Oficial al României nr. 987 din 31 decembrie 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015 p ...
“CONSILIUL LOCAL GALAŢIÎn conformitate cu prevederile art. 39, alin. (1) şi (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ...
Loc de desfasurare – Platoul Casei de Cultura a SindicatelorPrezentatorii spectacolului vor fi copiii Andra si Razvan Gogan – cele doua voci ale Disney Channel; copii intrati de 3 ori in Cartea Re ...
Pentru buna desfăşurarea a manifestărilor organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu ocazia praznicului Sfântului Apostol Andrei, şi de Prefectură, cu ocazia Zilei Naţionale a României, c ...
Primăria municipiului Galaţi a decis să prelungească orarul mijloacelor de transport în comun, care fac legătura între Shopping City şi principalele cartiere ale oraşului, pe durata manifest ...
În fiecare an, Sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos – Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul popo ...
La Catedrala arhiepiscopală
10.00-10.30 – Te Deum
La Cimitirul Eternitatea - Mausoleul Eroilor
Ceremonial militar şi religios
11.00-11.05 – Primirea onorului şi in ...