Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteorologică, de tip COD GALBEN, pentru zilele de 2 şi 3 iulie, fenomenele vizate fiind val de căldură şi disconfort termic ridicat, iar județul Galați face parte dintre zonele afectate.
Astfel, în intervalul menţionat, valul de căldură se va menţine în zonele joase din vestul, sudul şi estul ţării, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, iar cele minime între 17 şi 20 de grade.
Îndeosebi în a doua parte a zilei de sâmbătă (2 iulie) vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată în jumătatea de vest a ţării şi la munte, iar duminică (3 iulie) cu probabilitate mai mare în nord-est, mai precizează ANM.