17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Viitori subofiţeri jandarmi, în practică la Jandarmeria Galaţi
Viitori subofiţeri jandarmi, în practică la Jandarmeria Galaţi

În această perioadă patru viitori jandarmi învaţă tainele meseriei de la jandarmii gălăţeni. Este vorba despre elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni. Jandarmii din Galaţi deja au vorbe numai de bine despre viitorii lor colegi. „Sunt tineri, ambiţioşi şi dornici de a urma o carieră militară în jandarmerie. Vorbim despre Andreea, Florin, Radu şi Dumitru, patru elevi din anul I ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Petru Rareş din Fălticeni, care, timp de şase săptămâni, vor deprinde tainele meseriei de jandarm, în structurile de ordine publică. Şi cum secretul profesional este bine păstrat, cei patru viitori jandarmi au fost repartizaţi pe lângă cadre cu experienţă pe domeniul ordinii publice, care îi vor învăţa adevărata muncă de jandarmerie, pentru a completa noţiunile teoretice deprinse în şcoală cu noţiuni practice şi utile meseriei pe care şi-au ales-o. Ne bucurăm că printre cei patru elevi sunt continuatori ai tradiţiei de jandarmerie în familie, tatăl Andreei fiind subofiţer în structurile de ordine publică iar fratele lui Florin, subofiţer în structurile de pază şi protecţie instituţională. Acesta este un motiv în plus pentru ca aceşti tineri să se implice mult mai mult în partea de învăţământ şi practică, demonstrând că alegerea făcută de ei a fost una corectă”, a spus Cătălin Bădin, IJJ Galaţi. Elevii vor avea tutorii profesionali care îi vor evalua la sfârşitul stagiului de practică, punctând modul de implicare şi dorinţa de a învăţa.


Articole înrudite