17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local, consilierul Vasile Dănăilă Pazvante a prezentat colegilor din CL o situaţie pe care cei mai mulţi o cunosc, dar care continuă fără a se interveni în modificarea acesteia. Una dintre probleme a fost invazia de gunoaie în zonele mărginaşe ale oraşului. În acest sens, Pazvante a precizat: „Tecuciul este plin de gunoaie, la tot pasul întâlnim gropi de gunoi accidental, de unde rezultă faptul că Ploţia Locală nu îşi face datoria. Peste calea ferată de la Gara de Sud sunt mormane de gunoi. Cineva trabuie să se intereseze, să ia atitudine, astfel încât să scăpăm de gunoaie. Trebuie urmărite persoanele care aruncă deşeurile la întâmplare şi sancţionate dur”.
O altă problemă ridicată de reprezentantul Partidului Verde a fost aceea a „focului viu” de la Rampa Rateş: „La Rampa Rateş au loc incendii foarte des, iar acest lucru duce la o poluare nepermisă. Şi în acest sens trebuie făcut ceva, pentru a nu se polua zona inutil”.
Tot la capitolul „Întrebări, interpelări, petiţii”, Pazvante a mai avut o serie de intervenţii, unele dintre acestea referindu-se la faptul că la nivelul administraţiei locale se cheltuie o serie de fonduri inutil, pe ornamente florale şi suporturi, în condiţiile în care florile ar fi trebuit să fie plantate direct în pămâmt, fără a se cheltui bani pe suporturi metalice (aici fiind vorba de suporturile concentrice ce formează aranjamentul floral de pe rondul din centru municipiului şi de suporturile pentru jardiniere). Ca replică la aceste intervenţii, primarul Eduard Finkelstain a menţionat: „Sunt gunoaie, dar, trebuie să recunoaştem, mult mai puţine ca în anii trecuţi, iar pentru a pune capăt acestei probleme trebuie să gândim o strategie de stimulare a cetăţeanului, prin reducerea taxei de habitat pentru cei ce coletează selectiv sau o soluţie de acest gen”.
Se pare că primarul tecucean merge pe soluţii paşnice, care să nu afecteze buzunarul tecuceanului, dar să îl civilizeze în acelaşi timp. În ceea ce priveeşte „risipa” de bani pe flori, suporturi şi aranjamente... rămâne la latitudinea cetăţeanului să spună: oare merită tecucenii o pată de culoare în toamnă?


Articole înrudite