18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Potrivit declaraţiei primvicepreşedintelui Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor (SSM), Florin Cerchez, în cadrul întâlnirii desfăşurate joi după amiaza pe tema sănătăţii şi securităţii în muncă, reprezentanţii conducerii Combinatului i-au informat pe sindicalişti că se intenţionează luarea unor măsuri care vizează asigurarea sănătăţii angajaţilor. „În cadrul întâlnirii ni s-a adus la cunoştinţă că există un proiect care vizează luarea unor măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii angajaţilor Combinatului. Ni s-a comunicat că se doreşte punerea în practică a unui plan care vizează vaccinarea angajaţilor împotriva diferitelor forme de hepatită, vaccin care se va face în mod gratuit fără ca angajaţii să plătească ceva. Până acum nu a mai fost luată o asemenea măsură”, ne-a declart prim-vicepreşedintele SSM, Florin Cerchez. Potivit aceleiaşi surse, sindicaliştilor nu li s-au comunicat amănunte referitoare la campania de vaccinare, aflată deocamdată la stadiul de intenţie, şi aici ne referim de exemplu la suma alocată, la data începerii acţiunii sau la modalitatea în care va fi pusă efectiv în practică.


Articole înrudite