25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un tecucean va purta flacăra olimpică în Marea Britanie
Un tecucean va purta flacăra olimpică în Marea Britanie
Dan Dumitru este singurul român stabilit în Anglia care a fost desemnat să poarte Flacăra Olimpică pe teritoriul britanic. El va alerga pe 25 iunie în centrul oraşului Leeds “în numele tuturor românilor şi al comunităţii româneşti din Marea Britanie”.
Născut în Tecuci, Dan Dumitru, de 34 de ani, s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu opt ani, într-un orăşel de lângă Leeds, Batley, unde lucrează ca maşinist operator şi Health&Safety Representative pentru Fox’s Biscuits. A ajuns aici cu gândul de a nu sta mai mult decât e nevoie ca să se pună pe picioare financiar, însă evoluţia economică din ţara natală i-a dat planurile de întoarcere peste cap.
“Am venit în Marea Britanie în 2004 împreuna cu Alina, soţia mea, cu gândul că vom sta 5 ani, după care ne vom întoarce în România. Au trecut până acum 8 ani, avem doi băieţi şi multe speranţe. Am păstrat şi speranţele că ne vom întoarce în România, dar, când ne-am dat seama că nu se poate curând acest lucru, am zis să încercăm să vedem dacă putem fi români trup şi suflet pe aceste meleaguri”.
Aşa îşi începe povestea Dan, cel cunoscut în rândul britanicilor cu numele de Alex.
„Am reuşit să cumpărăm prima biserică românească de pe teritoriul britanic”
Ataşamentul faţă de români l-a motivat, în condiţiile în care nu şi-a permis să se întoarcă acasă, să se implice în susţinerea comunităţii locale. Timp de cinci ani a fost consilier administrativ al bisericii Sfântul Macarie cel Mare din Leeds, loc în care a început să se implice în diverse acţiuni caritabile pentru români şi să strângă fonduri pentru conaţionalii defavorizaţi, alergând în curse de maraton.
“La început am fost o mână de oameni împreună cu părintele Constantin şi am pus bazele unei comunităţi de români din ce în ce mai numeroasă, ajungând la maturitatea ei anul trecut, în septembrie. Atunci am reuşit să cumpărăm prima biserică românească de pe teritoriul britanic. În continuare mă ocup de administrarea şi organizarea Consiliului Parohial, dar în ultimul an mi-am îndreptat atenţia mai mult pe comoara şi viitorul Parohiei noastre - copiii. Pot spune că mişcarea a fost un element definitoriu în educaţia şi dezvoltarea mea ca om, însă, de când am ajuns aici, mi-am dat seama că nu doar mie îmi fac bine, ci pot face şi altora prin campanii de caritate, prin alergat. Astfel, am început să alerg în curse de caritate de 10 km (Sheffeild, Manchester, Leeds, Dewsbury) şi acum sunt în plină pregătire pentru maratonul de la Edinburgh, din 27 mai”, spune Dan într-un interviu publicat de ziarulromanesc.net asupra căruia ne-a atras atenţia chiar tecuceanul, printr-un mail trimis redacţiei.
Alex a participat la diferite evenimente de caritate şi a reuşit să mobilizeze comunitatea românească din Leeds în campanii de strângere de fonduri necesare pentru tratamente medicale costisitoare.
“Am participat în campanii atât individuale cât şi colective, cu implicarea întregii comunităţi de români de la biserică, cele mai importante fiind Campania pentru bunul meu prieten din Tecuci, Bogdan Mitrofan, diagnosticat tetraplegic. Am reuşit atunci să strângem 600 lire. A urmat Campania pentru Asociaţia ProVita, Valea Plopului, unde părintele Tănase este “tată” a 350 de copii orfani. Am participat la cursa Great North Run, New castle, 21 km, unde m-am întâlnit cu campioana noastră olimpică la maraton, Constantina Diţă”, mai spune Dan, care a ajuns astfel să fie nominalizat de către membrii bisericii pentru a reprezenta comunitatea românească la Jocurile Olimpice de la Londra.
În numele comunităţii
“Voi fi singurul şi primul român din Marea Britanie care voi duce Flacăra Olimpică, luni, 25 iunie 2012, în centrul oraşului Leeds, în numele comunităţii de români din nord-estul Angliei şi al tuturor celorlalte comunităţi româneşti din Marea Britanie. Selecţia a fost făcută de către Lloyds Bank, cel de-al treilea sponsor şi partener oficial al Olimpiadei, iar nominalizarea a fost făcută de către doi membri ai Parohiei Ortodoxe «Sfântul Macarie cel Mare», pentru întreaga activitate de voluntariat prin alergat”, susţine Dan Dumitru, care adaugă că astfel “românii din Marea Britanie au şansa de a scrie istorie cu ocazia Jocurilor Olimpice şi să dea un mare exemplu generaţiilor de români care ne vor urma pe aceste meleaguri”.
Printre principalele acte de caritate la care a luat parte Dan Dumitru se numără şi maratonul Manchester din 2007, unde au participat peste 12.000 de persoane. Banii colectaţi cu această ocazie au fost folosiţi pentru vindecarea cancerului. Românul a mai participat la maratonul de la Shefield din septembrie 2008, la Crosul de la Dewsbury din februarie 2009 şi la cursa de 21 de kilometri organizată în septembrie 2011 la Nothingham, maraton la care au luat parte 10.000 de persoane.
Dan se pregăteşte intens în această perioadă pentru a participa pe 27 mai la maratonul de la Edinburgh.
E singurul reprezentant al comunităţii româneşti din UK care va purta Torţa Olimpică, dar nu e şi singurul român care va face acest lucru. În urma unei campanii organizată de compania Samsung în România au mai fost aleşi cinci români să poarte anul acesta flacăra olimpică în călătoria ei spre satul olimpic.


Articole înrudite