24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
E vorba fie de schimbarea bruscă a vremii şi scăderea temperaturilor înregistrate în ultimele zile, fie de legea seriilor, cert e că o avalanşă de cardiaci a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Din aceste cazuri, câteva au fost extrem de grave. Este vorba de cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 57 şi 77 de ani, care au suferit infarcte miocardice acute. Patru dintre aceştia au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţă.
„Este vorba de bărbaţi care au suferit toţi infarce miocardice. Doi dintre aceştia au fost transportaţi la Bucureşti, un al treilea la Iaşi cu un elicopter iar un al patrulea a rămas internat la Spitalul de Urgenţă Galaţi”, a precizat dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU-SMURD Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Pentru un al cincilea caz de infarct, cel al unui bărbat de 62 de ani din Târgu Bujor, nu s-a mai putut face nimic.
„Este vorba de un bărbat care a suferit un infarct miocardic şi a fost luat de ambulanţă de la Târgu Bujor şi adus până la Tuluceşti, unde au ajuns la întâlnire şi echipajele SMURD. Acolo a făcut stop cardiorespirator şi, deşi a fost resuscitat, a decedat”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.


Articole înrudite