25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Intenţia guvernului de a adopta un act normativ care îi va obliga pe pensionarii care au un venit  de peste 7,4 milioane de lei vechi să plătească orice serviciu medical de care vor beneficia, de la o simplă consultaţie la medicul de familie până la zilele de internare la spital, a stârnit nemulţumirea organizaţiilor de pensionari gălăţeni. Un astfel de caz este al Alianţei Europensionarilor, condusă de Toader Cristea, care este nemulţumit de prevederile proiectului de act normativ şi care face un apel la ministrul Dan Nica şi la ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, să oprească adoptarea actului normativ.
„Suntem total nemulţumiţi de acest proiect de hotărâre de guvern, prin care pensionarii care au plătit o viaţă contribuţii de asigurări de sănătate şi care au pensii mai mari de 7,4 milioane de lei vechi vor fi obligaţi să plătească orice consultaţie la medic, analizele medicale  şi chiar pentru internarea la spital odată cu introducerea sistemului de coplată. Considerăm că acest lucru reprezintă un genocid asupra pensionarilor care au venituri mai mari de 7,4 milioane de lei vechi şi care nici nu au bani să îşi cumpere medicamente”, ne-a declarat Toader Cristea. Acesta ne-a mai declarat că îşi va consulta în aceste zile membrii asociaţiei de pensionari şi vor decide ce vor face.
„Acest proiect de act normativ, postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, se spune că este în dezbatere publică. Dar ce fel de dezbatere publică este aceasta atât timp cât asociaţiile de pensionari nu au fost invitate să participe la discuţii şi să îşi spună punctul de vedere? Nu am văzut să se discute despre acest proiect nici în presă şi nici la televizor, deci lumea nu prea ştie ce o aşteaptă. Am trimis acum câteva săptămâni o adresă ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, căruia îi solicitam să discutăm despre introducerea coplatei, dar nu am primit nici până la ora actuală un răspuns. Este inadmisibil ce li se pregăteşte pensionarilor care au venituri mai mari de 7,4 milioane de lei vechi, şi nu numai lor, şi care sunt în pericol de a nu mai putea să se trateze deoarece nu vor avea bani. Eu am plătit timp de 40 de ani CAS, cât am fost angajat, iar dacă actul normativ va fi aprobat, voi fi obligat să plătesc pentru orice serviciu medical, ceea ce este total nedrept”,  ne-a declarat Toader Cristea.
Proiectul de hotărâre de guvern care prevede introducerea coplatei poate fi consultat pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi care va rămâe în dezbatere publică timp de 30 de zile nu îi va arde la buzunare doar pe pensionarii care au venituri mai mari de 7,4 milioane de lei vechi, ci şi alte categorii de asiguraţi.


Articole înrudite