17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ucenicia prinde aripi la Combinat
Ucenicia prinde aripi la Combinat

Dintre cei 20 de tineri gălăţeni care au urmat cursurile de ucenicie organizate în cursul acestei veri de către ArcelorMittal Galaţi, doar 17 au absolvit cursurile de instruire la locul de muncă, aceştia primind diplome ieri dimineaţă, în cadrul festivităţii organizate la Club Sidex, unde cel mai punctual s-a dovedit a fi directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo. La festivitatea de absolvire au fost prezente şi alte persoane din conducere, inclusiv de la departamentului Talent Pool, cel care s-a ocupat cu instruirea ucenicilor. Cei 17 ucenici vor putea lucra ca salariaţi, mai ales că este necesar personal la mentenanţă. Cursul de instruire la locul de muncă a fost demarat în toamna anului  2014 şi nu reprezintă o premieră pe plan local, primii care au iniţiat  un astfel de program de instruire la locul de muncă fiind cei de la Şantierul Naval Damen Galaţi. La  cursul de ucenici s-au înscris 20 de tineri absolvenţi de liceu, care au fost instruiţi de către un mentor timp de 6 luni, 3 dintre ei renunţând, însă, din cauza salariului sau a condiţiilor de lucru. Fiecare ucenic a primit un salariu de 1.000 de lei şi bonuri de masă, beneficiind de fapt de toate prevederile din actualul CCM de la Combinat. Şcoala de ucenicie va fi reluată în toamnă iar cursurile vor fi o tradiţie pentru următorii 5-10 ani, a afirmat directorul general al combinatului ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo. Acesta a adăugat că numărul ucenicilor va creşte de la 20 la 40, un lucru lăudabil, însă este greu de crezut că ar putea suplini lipsa de personal din anumite sectoare, în condiţiile în care în cursul acestei veri, cel mai probabil, va avea loc prepensionarea câtorva sute de siderurgişti, anunţul urmând să fie făcut, cel mai probabil, până la sfârşitul acestei luni, iar în cursul lunii iunie este posibil să înceapă depunerea cererilor şi în cursul lunii iulie să se facă analizarea lor. „Nu vom creşte numărul de salariaţi deoarece productivitatea muncii este încă mică, ci va fi necesar să transferăm cunoştinţele de la siderurgiştii cu vechime, care au dreptul să se retragă la pensie, către tinerii angajaţi", a declarat Bruno Ribo. 

 


Articole înrudite