17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Legea Dialogului Social, care a intrat recent în vigoare, face deja primele valuri, fiind vorba de suspendarea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă de la Transurb, care ar fi trebuit finalizate până la sfârşitul lunii trecute. Deoarece niciun sindicat nu a făcut dovada reprezentativităţii necesare conform Legii Dialogului Social, negocierile au fost suspendate până când unul din sindicate va îndeplini condiţiile prevăzute de lege, respectiv prezentarea unei sentinţe definitive şi irevocabile care atestă faptul că sindicatul are ca membri jumătate plus unu din numărul angajaţilor societăţii. Potrivit informaţiilor noastre, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi au comunicat reprezentanţilor Transurb care sunt condiţiile în care poate fi negociat şi semnat un contract colectiv de muncă, precizările aduse conducând la suspendarea negocierilor până când unul din sindicate va prezenta sentinţa de reprezentativitate potrivit noii legi. Vechiul Contract Colectiv de Muncă a expirat la sfârşitul lunii trecute, ceea ce înseamnă practic că la ora actuală la Transurb nu mai există în vigoare un Contract Colectiv de Muncă. Cât despre creşterea salariilor cu un anumit procent, solicitare venită din partea sindicatelor, este greu de spus dacă vor fi găsite soluţii pentru a fi aprobată, discuţiile pe această temă urmând să continue odată cu reluarea tratativelor. Până când negocierile noului CCM  nu vor fi finalizate nu se poate pune problema aplicării vreunei creşteri salariale la Transurb. Reamintim că solicitarea sindicatelor a fost de acordare a unei creşteri salariale de 7,9%.

Articole înrudite