În seara zilei de 14 decembrie 2022, a avut loc tradiţionala serbare de colinde a elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi, prilejuită de sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
"Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, evenimentul a fost aşezat sub genericul „Rugăciunea colindătorilor” şi a fost găzduit de Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din municipiul Galaţi.
Anul acesta, programul serbării oferit de elevii Seminarului gălăţean a fost dedicat rugăciunii şi a cuprins scenete, colinde tradiţionale, urarea cu pluguşorul, cu capra, cu sorcova, precum şi momente poetice dedicate Naşterii Domnului.
Frumoasele colinde şi cântece de stea, din care răzbate puternic spiritul românesc tradiţional al vestirii Naşterii Domnului, au fost interpretate de Corul Seminarului gălăţean, Corul „Camerata Juventus” şi Ansamblul „Kalofonis”.
Portul popular românesc a fost evidenţiat prin costumele tradiţionale româneşti, purtate de elevii claselor primare şi gimnaziale, uniţi în cânt şi-n bucurie cu colegii lor de liceu.
Revenirea la astfel de manifestări tradiţionale autentice, după perioada de pandemie prin care am trecut cu toţii, au bucurat sufletele celor iubitori de tradiţie românească prin coloritul şi diversitatea costumelor şi a gesturilor.
La finalul serbării, Părintele Arhiepiscop a urcat pe scenă şi a avut un dialog interactiv cu tinerii seminarişti.
Ierarhul locului a transmis celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare şi apreciere pentru frumoasele colinde interpretate de elevi şi pentru bucuria cu care aceste cântări de mare prestigiu artistic au fost prezentate publicului atât de receptiv şi dornic să primească vestea Naşterii Domnului Hristos.
Pentru dăruirea şi implicarea în acest program cultural-artistic, toţi elevii seminarişti au fost răsplătiţi cu daruri.
Şi anul acesta, serbarea de Crăciun a elevilor Seminarului Teologic „Sf. Andrei” din Galaţi a încântat publicul de toate vârstele care a umplut până la refuz sala mare a teatrului gălăţean în care s-a desfăşurat evenimentul", transmite Arhiepiscopia Dunării de Jos.
VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓