11 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tineri şoferi drogaţi prinşi în Tecuci şi Galaţi
Tineri şoferi drogaţi prinşi în Tecuci şi Galaţi

La data de 3 octombrie 2023, în jurul orei 19:18, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Tecuci au oprit în traficul rutier pentru control, pe strada Cuza Vodă, din municipiul Tecuci, un autoturism care era condus de un tânăr, de 24 de ani, din această localitate.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Pentru aceeaşi infracţiune mai sus menţionată va fi cercetat un alt bărbat, cu vârsta de 30 de ani, din municipiul Galaţi, care a fost depistat de poliţişti din cadrul Biroului Rutier Galaţi, la aceeaşi dată, în jurul orei 19:20, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Henri Coandă, din localitatea de domiciliu, sub influenţa substanţelor psihoactive.
Şi acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.


Articole înrudite