Reprezentantul Guvernului în teritoriu a cerut judecătorilor să anuleze Hotărârea 380 a Consiliului Local Galaţi, adoptată la finele anului trecut, prin care fusese concesionat prin atribuire directă un teren de 531 de metri pătraţi către supermarketul LIDL. Suprafaţa de teren este situată pe strada Milcov, colţ cu strada Viilor, iar preţul de concesionare este de 2,78 de euro/mp/an pentru următorii 25 de ani. Prefectura susţine că nu şi-a putut da avizul de legalitate pentru hotărârea amintită, deoarece, în urma unui control, s-a constatat că nu există o construcţie pe terenul deţinut de supermarketul LIDL, aşa cum se menţiona în decizia forului deliberativ local.
„Terenul propus spre concesionare va fi ocupat de o parcare, deci nu se face dovada existenţei construcţiei pe terenul alăturat suprafeţei de 531 de metri pătraţi, supusă concesionării directe”, a precizat Prefectura la Tribunal.
Mai bine închiriere decât concesionare
Pe terenul concesionat de Consiliul Local Galaţi ar urma să fie construită o parcare cu 83 de locuri, destinată supermarketului LIDL, al doilea din oraş, iar Prefectura a avansat în justiţie o propunere pentru a-şi da avizul de legalitate necesar continuării lucrărilor.
„Considerăm că închirierea în continuare a suprafeţei de teren reprezintă o formă legală de deţinere a terenului de către SC LIDL România, neimplicând obligativitatea concesionării acestuia”, susţine reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Rămâne de văzut dacă şi consilierii locali vor aviza favorabil propunerea Prefecturii, în caz contrar disputa urmând să fie tranşată de judecători. De amintit este că proiectul de hotărâre vizând concesionarea fără licitaţie publică a terenului de 531 de metri pătraţi, aparţine fostei administraţii locale, conduse de Dumitru Nicolae, iar controlul ce a scos la iveală inexistenţa construcţiei a fost realizat în perioada când prefect era Paul Florea, raportul de control fiind însuşit şi de actualul reprezentant al Guvernului în teritoriu, Emanoil Bocăneanu, care a deschis acţiunea în justiţie împotriva Consiliului Local.