25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La finele săptămânii trecute, Tecuciul a fost un adevărat „nod” politic, nu doar feroviar, municipiul fiind locul de defilare a politicianilor din echipa USL, printre care s-au enumerat Victor Paul Dobre, Nicolae Bacalbaşa, Tania Bogdan, Gheorghe Saghian, Ludovic Orban, Daniel Butunoi şi, nu în ultimul rând, Daniel Gerhard Þuchel, gazda evenimetului. Cei prezenţi au susţinut o serie de discursuri de încurajare a tecucenilor, ca aceştia din urmă să nu „rateze” referendumul şi, mai important, să voteze demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
În timp ce o parte dintre tecuceni erau alături de USL-işti, prin municipiul Tecuci a trecut „Flacăra democraţiei”, o torţă simbolică, aprinsă de Traian Băsescu şi purtată cu mândrie şi mai ales speranţă de tinerii de dreapta, care au traversat oraşul alergând. Îndemnul celor ce au purtat „Flacăra democraţiei” a fost insesizabil în comparaţie cu manifestarea zgomotoasă a politicienilor din centrul municipiului Tecuci. La fel de discretă este şi campania dusă de simpatizanţii preşedintelui suspendat, în prima zi a acestei săptămânii nici măcar un afiş a acestora nefiind prezent pe locurile de afişaj din oraş. Nu acelaşi lucru se poate spune despre echipa USL, care şi-a făcut simţită prezenţa prin bannere uriaşe ce fluturau prin toate zonele Tecuciului, precum şi zeci de afişe ce îndeamnă tecucenii să se îndrepte către urne şi mai ales să voteze demiterea lui Traian Băsescu.


Articole înrudite