17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sute de copii au participat la concursul Juniorii Pedalează
Sute de copii au participat la concursul Juniorii Pedalează

Râsete zglobii şi sonerii de bicicletă, acesta a fost “fundalul sonor”, duminică, în parcarea mall-ului de lângă Universitatea Danubius, acolo unde a avut loc cea de-a VII-a ediţie a concursului Juniorii Pedalează. Deşi meteorologii anunţaseră ploi torenţiale, copiii nu s-au speriat şi au venit în număr mare la competiţie –aproximativ  100!. “Dacă o trezeam pentru şcoală spunea că i-e somn, că o doare burta, dar astăzi s-a trezit cu noaptea-n cap să mergem la concurs”, a povestit Victor, părintele unei fetiţe de opt ani. După o perioadă de timp în care cei mici s-au obişnuit cu traseul (căci a  fost unul cu obstacole), s-a dat startul. Copiii,împărţiţi pe grupe de vârstă, au trebuit să-şi demonstreze îndemânarea urcându-se şi coborând rampe, mergând în cerc sau făcând slalom printre jaloane.  
Asociaţia BikeWorks organizează de patru ani astfel de competiţii multianuale, atât la Galaţi cât şi la Brăila, cu un scop bine definit, ne-a explicat Loredana Cataramă: “Noi nu vrem să insistăm atât pe ideea de competiţie, cât pe participare. Vrem să popularizăm mersul pe bicicletă printre copii, dar să şi educăm familiile cu copii pentru un mers pe bicicletă controlat”. Printre competitori s-au aflat şi câţiva prichindei de 3 sau 4 ani cărora li s-a dat voie să parcurgă traseul (în afara concursului), supravegheaţi îndeaproape de părinţi. “Nu scap de el dacă nu-i dau voie cu bicicleta. Şi-a văzut fratele că este la concurs şi a început să plângă că vrea şi el”, a explicat mămica unui prichindel prezenţa spiriduşului printre ceilalţi biciclişti. Până la urmă, toţi participanţii au primit diplome şi medalii, întorcându-se acasă fericiţi.


Articole înrudite