Statele riscă alţi zece ani de creşteri economice slabe, dacă nu inversează trendul ascendent al datoriilor publice, cauzat de criza financiară, a afirmat preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, citat de Bloomberg.
"Lecţiile trecutului ne arată că rezolvarea dezechilibrelor acumulate nu este ceva ce trebuie făcut după recuperarea economică, fiind mai ales o precondiţie importantă pentru o recuperarea durabilă. Principala provocare macroeconomică a următorilor zece ani este să ne asigurăm că nu se transformă într-un nou deceniu pierdut", a spus Trichet în timpul unei conferinţe organizate de Rezerva Federală americană în Jackson Hole, statul Wyoming.
Discursul lui Trichet a respectat regula oficialilor BCE de a nu discuta despre perspectiva economică sau politica monetară cu numai câteva săptămâni înaintea unor reuniuni pentru stabilirea dobânzii cheie.
Până la sfârşitul anului, datoriile statelor europene vor fi cu 20% mai mari decât în 2007, în timp ce în SUA şi Japonia creşterile sunt de circa 45%, estimează Trichet. Diminuarea îndatorării Europei la 60% din PIB, ar necesita o scădere de 30 de puncte procentuale, a adăugat el.
Îndatorarea ridicată şi lipsa unui plan de rezolvare a problemei ameninţă să creeze nesiguranţă în rândul investitorilor şi populaţiei, care ştiu că în final se vor confrunta cu taxe mai mari şi reduceri de cheltuieli.
"Soluţia de a trăi pe termen nelimitat cu datorii nu este o soluţuie la problemele care trebuie rezolvate, nici un mod de a asigura recuperare economică sustenabilă", consideră el.
Statele Unite estimează un deficit record de 1.500 de miliarde de dolari în acest an, sau 10% din PIB.
La reuniunea organizată de Rezerva Federală din Kansas, SUA, au participat reprezentanţi din 40 de ţări, inclusiv Brazilia, Malawi sau Noua Zeelandă, sau economişti ai băncilor mari, ca Bank of America şi Morgan Stanley.