24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Timp de 10 zile poliţiştii gălăţeni din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere au desfăşurat un  control privind starea tehnică a autoturismelor. Maşinile au fost oprite în trafic şi şoferii au fost întrebaţi începând de la inspecţia tehnică periodică, verificându-se şi valabilitatea acesteia, şi până la orice defecţiune, fie ea cât de minoră. În unele cazuri defecţiunea, cum ar fi un stop ars, putea fi sesizată doar la examinarea autoturismului. Au fost verificate, în cadrul acţiunii, 1.356 de autoturisme şi au fost date 1.206 sancţiuni în valoare de 168.840 de lei. 53 de şoferi şi-au pierdut permisul iar 64 au rămas şi fără certificatele de înmatriculare.
„Partea pozitivă a acţiunii a fost faptul că ea a scos în evidenţă faptul că în toate cele 230 de cazuri în care au fost depistate defecţiuni tehnice la autoturisme nu era vorba de defecţiuni majore. Adică nu am depistat şoferi care să circule cu maşini ce aveau defecţiuni majore la sistemul de frânare sau la direcţie. Un alt aspect al controlului a fost legat şi de verificarea cauciucurilor de iarnă, deoarece verificarea a avut loc şi în perioada în care în anumite părţi carosabilul era acoperit cu zăpadă. În toate cazurile şoferii opriţi la control îşi dotaseră maşinile corespunzător stării drumurilor pe care circulau. În cadrul aceluiaşi control au fost depistate şi 11 infracţiuni, din care opt la regimul circulaţiei şi trei de altă natură”, a precizat sinsp. Aurelian Ropotan, Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere Galaţi.
Astfel de verificări vor mai avea loc şi în alte perioade, pentru a se testa vigilenţa şoferilor şi a se preveni indirect accidentele de circulaţie ce pot fi cauzate şi de starea precară tehnică a maşinilor. Deşi amenzile pe care şoferii au fost obligaţi să le plătească au fost destul de mari, poliţiştii de la rutieră sunt mulţumiţi că nu au găsit pe şosele maşini ale căror defecţiuni tehnice să fie atât de grave încât acestea să fi fost un pericol public.


Articole înrudite