Ministerul Fondurilor Europene a penalizat Spitalul de Urgenţă din Galaţi pentru că nu a respectat procedurile legale privind achiziţia unui sistem informatic, ce vizează accesul pacienţilor la datele medicale. Spitalul de Urgenţă a acţionat în judecată Ministerul Fondurilor Europene, iar Curtea de Apel Galaţi a dat dreptate unităţii medicale pe 10 mai. Ministerul Fondurilor Europene sancţionase Spitalul de Urgenţă din Galaţi cu aproape 600.000 de lei din valoarea unui contract privind sistemul informatic, ce facilitează accesul pacienţilor la rezultatele medicale, pe motiv că nu a respectat procedurile de achiziţii publice. Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă au acţionat în judecată Ministerul Fondurilor Europene, cerând anularea unei note de constatare, prin care au fost penalizaţi cu suma amintită. Unitatea medicală a susţinut în instanţă că nu a încălcat legea privind achiziţiile publice, ce vizează sistemul informatic, deoarece au fost supravegheaţi pe întreaga perioadă de o unitate specializată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care a stabilit la final că procedura de achiziţie a respectat legea. ”Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice nu a avut observaţii de făcut. În concluzie, este imposibil ca Ministerul Fondurilor Europene să susţină că spitalul a încălcat principiile achiziţiilor publice, contrazicând Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice, care a verificat corectitudinea întregii achiziţii publice”, au precizat reprezentanţii Spitalului de Urgenţă din Galaţi în faţa judecătorilor.
Ministerul Fondurilor Europene susţine, în schimb, că nu au fost respectate mai multe prevederi ale legii privind achiziţiile publice. ”Autoritatea contractantă nu a verificat modul de îndeplinire a cerinţelor de calificare, în modalitatea stabilită de anunţul de participare şi fişa de date a a achiziţiei şi nu a solicitat ofertantului clasat pe primul loc copii ale certificatelor şi preferinţelor emise de angajatori sau beneficiari, care să probeze experienţa indicate în CV şi durata de lucru în domeniile solicitate”, au detaliat reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene. Curtea de Apel Galaţi a anulat nota de constatare, dar Spitalul de Urgenţă din Galaţi nu poate cere încă cei 600.000 de lei reţinuţi din valoarea de achiziţie a sistemului informatic, deoarece Ministerul Fondurilor Europene mai poate ataca decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.