18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pensionări, reduceri de personal, reorganizări, un contract mai substanţial cu Casa de Asigurări de Sănătate, ajutor de la autorităţile locale sau creşterea veniturilor proprii. Sunt doar câteva dintre posibilităţile ce se iau în calcul de către managerii spitalelor gălăţene, membrii CA-urilor şi autorităţile locale pentru a se încadra în prevederile OUG 48/2010. Potrivit art. I, punctul 38, alineatul 2 al acestui act normativ, „Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivit alin. (1) reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănatate pentru serviciile medicale furnizate, precum şi din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii cu această destinaţie". Va fi o misiune dificilă această reducere a cheltuielilor de personal, cel puţin în judeţul Galaţi, unde în toate spitalele aceste cheltuieli depăşesc 70%. „Din datele pe care le deţinem reiese că în majoritatea spitalelor gălăţene cheltuielile de personal variază între 86%-99% din sumele alocate de noi pe baza contractelor de furnizare a serviciilor medicale”, a precizat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Olimpia Buzia.

„Mingea” va fi  în curtea managerilor

Cel puţin aşa stau lucrurile în cazul spitalelor care aparţin de Primăria Galaţi. „Fiecare spital are un consiliu de administraţie şi un manager care vor analiza situaţia şi vor lua măsurile concrete în fiecare unitate, astfel încât să se respecte legislaţia. Decizia le va aparţine”, a precizat directorul Serviciului de Asistenţă Medicală, Comunitară şi Şcolară din cadrul Primăriei Galaţi, dr. Costinela Georgescu. Dacă spitalele vor reuşi să negocieze cu Casa de Asigurări un buget mai consistent, asta în măsura în care şi CJAS va primi bani de la centru, atunci lucrurile s-aur putea rezolva fără convulsii sociale în rândul angajaţilor spitalelor.

Managerii mai au timp să găsească soluţii

Cum prevederea va trebui respectată de la 1 ianuarie 2011, managerii vor avea ceva vreme să analizeze posibilităţile. Contactaţi telefonic, managerii celor două principale spitale de urgenţă din Galaţi, cel de adulţi - Sf. Apostol Andrei şi cel de Copii - Sf. Ioan, nu au decis încă ce vor face. E clar însă că vor încerca să evite lucrul care doare cel mai rău - reducerea personalului. „Reorganizări de personal, creşterea veniturilor proprii ori eventual un contract mai bun de furnizare servicii. Se mai pot face reduceri şi pe posturile neocupate, dar şi pensionări”, a precizat managerul Spitalului de Urgenţă Sf. Apostol Andrei, dr. Marin Crăciun. Oricum, reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor a degrevat oarecum bugetul de salarii, dar nu suficient. „Vom analiza şi noi situaţia. Vom vedea cum vom putea creşte veniturile proprii, dar trebuie să ştim şi ce valoare va avea contractul cu CJAS ca să luăm o decizie”, a precizat directorul Spitalului de Urgenţă pentru Copii, dr. Victoriţa Ştefănescu.


Articole înrudite