23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Situaţia chiriaşilor evacuaţi din case naţionalizate este destul de delicată, având în vedere faptul că pentru moment administraţia locală tecuceană nu are nicio locuinţă disponibilă din fondul locativ. Astfel, pentru a se rezolva această problemă destul de presantă, s-a luat hotărârea ca în limita posibilităţilor financiare să se construiască locuinţe care să adăpostească aceste persoane lăsate fără un acoperiş deasupra capului. Din cadrul Programului de finanţare a construcţiilor de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi conform OUG nr.74/2007, finanţat de  Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, face parte şi obiectivul de investiţii „Construire locuinţe sociale, strada Liniştei” - etapa a-III-a (fosta cazarmă 308) din municipiul Tecuci.
„În baza Contractului de execuţie lucrări nr.88671/12.11.2010, încheiat între unitatea administrativ teritorială, municipiul Tecuci, şi SC Tancrad SRL Galaţi, se vor executa lucrări pentru construirea a şase locuinţe, fiecare dintre ele cu apartamente cu trei camere. Terenul pus la dispoziţie antreprenorului pentru execuţia lucrărilor este situat în intravilan, pe strada Liniştei. Din punct de vedere tehnic, locuinţele sunt cuplate câte două într-o singură construcţie, apartamentele fiind separate de peretele despărţitor, situat pe linia ce separă cele două loturi aferente unei locuinţe”, ne-a informat Nona Popovici, şef Serviciu Investiţii.
O locuinţă cu două apartamente, având fiecare trei camere, va fi amplasat pe două loturi, fiecare având suprafaţa de 375 mp, suprafaţa construită propusă pentru fiecare locuinţă fiind de 97,97 mp, din care suprafaţa locuibila propusă pentru fiecare apartament este de 44,29 mp. Un apartament este compus din: terasă, hol de intrare, bucătărie, baie, cameră de zi şi două dormitoare. Construcţia are în plan formă dreptunghiulară, cu o lunguime maximă de 19,40 m şi o lăţime de 10,10 m, cu regim de înălţime parter, iar în jurul clădirii se vor executa trotuare etanşe.
Valoarea totală a contractului  pentru lucrările de construire a celor şase locuinţe este de 2.276.000 lei, execuţia lucrărilor depinzând de ritmicitatea finanţării asigurate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
„Deoarece contractul de execuţie a lucrărilor a fost atribuit abia în luna decembrie 2010, până în prezent s-au executat lucrări de turnare a fundaţiilor pentru două locuinţe. În perioada de iarnă lucrările au fost sistate, urmând ca în cel mai scurt timp, în funcţie de asigurarea finanţării, lucrările să fie reluate. Oricum, în acest an şase familii se vor muta în case nou construite”, ne-a mai spus Nona Popovici.

Articole înrudite