Potrivit informaţiilor furnizate de către liderul Federaţiei Sindicale Solidaritatea CN Metal, Gheorghe Sora, la Luxemburg a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor structurilor sindicale de la unităţile aflate în proprietatea ArcelorMittal din Europa, care sunt afiliate la fostul FEM. „În cadrul acestei şedinţe au fost prezentate situaţiile existente la nivelul unităţilor din fiecare ţară din Europa unde ArcelorMittal are Combinate. Deşi ar fi trebuit să se ia o decizie comună legată de demersurile care ar fi trebuit făcute de organizaţiile sindicale din Europa acest lucru nu a fost posibil, urmând să se ia hotărâri la nivelul sindicatelor din fiecare ţară, în funcţie de particularităţile situaţiei”, ne-a declarat preşedintele Federaţiei Sindicale Solidaritatea CN Metal, Gheorghe Sora. Acesta a mai spus că reprezentanţii sindicatelor din Belgia şi Franţa şi-au exprimat temerea că ArcelorMittal ar intenţiona să îşi mute afacerile în ţări emergente cum ar fi India sau Brazilia şi că nu ar avea interes, în aceste condiţii, să vândă unităţile altor investitori interesaţi să le preia. „În urma discuţiilor purtate şi a situaţiilor prezentate de către reprezentanţii organizaţiilor sindicale reiese că situaţia unităţilor din România este mai bună comparativ cu a altor unităţi aparţinând ArcelorMittal din alte ţări ale Europei”, ne-a declarat liderul Federaţiei Solidaritatea CN Metal. În ceea ce priveşte nivelul de salarizare, Gheorghe Sora ne-a declarat că angajaţii din România au salarii mult mai mici comparativ cu angajaţii care lucrează în unităţile ArcelorMittal din alte ţări din Europa, fruntaşi la acest capitol fiind angajaţii din Germania, care câştigă lunar în jur de 3.000 de euro.