15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Conform deciziei luate în cadrul adunării generale a Federaţiei Sindicale Solidaritatea CN Metal, care a avut loc zilele trecute, în perioada 15-19 aprilie reprezentanţii sindicatelor afiliate la această structură sindicală vor protesta la Bucureşti. La Federaţia Sindicală Solidaritatea CN Metal sunt afiliate două sindicate din Combinat, şi anume Sindicatul Forum condus de Costică Harnagea şi Sindicatul Liber al Siderurgiştilor condus de Ilinca Diaconu. Protestele vor avea loc zilnic în faţa sediului Guvernului, între orele 8-16, iar unul dintre obiectivele principale îl reprezintă modificarea Legii Dialogului Social, o lege elaborată pe vremea guvernului Boc şi pe care sindicaliştii au criticat-o vehement la acea dată, organizând şi proteste prin care au cerut modificarea ei. Deşi cei de la USL, care erau atunci în opoziţie, au semnat un protocol de colaborare cu anumite confederaţii sindicale, prin care s-au angajat că vor modifica Legea Dialogului Social dacă vor fi votaţi şi susţinuţi de sindicalişti în acest sens, la peste 9 luni de când se află la conducerea ţării aceştia au uitat promisiunile făcute în campanie. Acţiunile care vor fi organizate de federaţie, şi care vizează şi alte solicitări, sunt lăudabile, în condiţiile în care principala federaţie din metalurgie, şi anume FSS Metarom, este mai preocupată să îşi aleagă conducerea, după demisia lui Mircea Scântei, în cadrul unei şedinţe care va avea loc între 25-27 martie.
Actuala lege a dialogului social nu mai prevede obligativitatea începerii negocierilor la nivel de sectoare de activitate, lucru care înseamnă practic faptul că este aproape imposibilă negocierea şi parafarea contractelor colective de muncă la nivel de sector, cum este şi cazul metalurgiei, unde nu mai există CCM. Surse din mediul sindical ne-au declarat că deşi s-a dorit ca sindicatul Siderurgistul să propună o persoană pentru conducerea FSS Metarom, deoarece o parte din liderii de sindicat cum ar fi Gheoghe Bezman, Vasile Crişan, Nicuşor Postolache au respins nominalizarea făcută, sindicatul va propune doar o persoană, pentru un post de vicepreşedinte al FSS Metarom, aceasta fiind după informaţiile noastre Nelu Macovei. Rămâne de văzut care va fi soarta FSS Metarom, o federaţie care se confruntă cu probleme mari financiare, existând informaţii potrivit cărora o serie de sindicate importante din federaţie se vor retrage şi se vor înscrie în Federaţia Solidaritatea CN Metal.


Articole înrudite