Sindicaliştii de la Sindicatul Solidaritatea al Metalurgiştilor (SSM) au decis în cadrul şedinţei care a avut loc joi după amiază să declanşeze proteste în cazul în care nu vor primi un răspuns din partea anumitor instituţii ale statului la doleanţa lor referitoare la semnarea unui act adiţional la contractul de privatizare. Potrivit liderului SSM, Gheorghe Tiber, sindicatul doreşte să fie consultat în legătură cu prevederile ce vor fi cuprinse în memorandumul care va sta la baza încheierii actului adiţional şi care trebuie să fie aprobat de Guvernul României. „Sindicatul Solidaritatea al Metalurgiştilor a transmis adrese atât conducerii Combinatului cât şi conducerii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor statului (AVAS) prin care solicităm să ni se spună care sunt obligaţiile investiţionale ale ArcelorMittal Galaţi, prevăzute în contractul de privatizare, pentru perioada 2010- 2011 precum şi care este conţinutul proiectului de memorandum, dacă acesta a fost elaborat. De la AVAS nu am primit încă nici un răspuns, iar de la Combinat am primit un răspuns în care se preciza că informaţiile nu sunt publice”, ne-a declarat liderul SSM, Gheorghe Tiber. Acesta mai susţine că va transmite o adresă cu solicitarea sindicatului atât premierului României, cât şi conducerii Ministerului Economiei şi al Industriilor şi respectiv Ministerului Muncii şi al Familiei, prin care va solicita să primească informaţii referitoare la stadiul şi conţinutul negocierilor dintre reprezentanţii instituţiilor statului şi cei ai ArcelorMittal Galaţi. „Dorim ca înainte de aprobarea memorandumului şi încheierea actului adiţional sindicatul să fie consultat. Dacă nu vom primi un răspuns la cererea noastră vom declanşa proteste”, ne-a declarat liderul SSM, Gheorghe Tiber. Relaţia sindicate- conducere AVAS pare a nu fi una care se desfăşoară sub semnul dialogului, şi asta în condiţiile în care fostul preşedinte al AVAS, Mircea Ursache, s-a întâlnit cu sindicaliştii şi le-a răspuns întrebărilor acestora, fostul oficial promiţându-le sindicatelor că vor fi consultate în ceea ce priveşte încheierea actului adiţional. Una din mizele încheierii actului adiţional o reprezenta obligaţiile pe care ArcelorMittal Galaţi le avea în ceea ce priveşte baterile de cocsificare, şi anume 2 şi 5, care ar fi trebuit modernizate până la sfârşitul anului viitor, potrivit declaraţiilor fostului preşedinte al AVAS, Mircea Ursache. Închiderea în cursul verii trecute a cocseriei a făcut practic imposibilă realizarea acestei obligaţii prevăzute în contractul de privatizare.