17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Semnele că partenerul de viaţă va recurge la gesturi extreme dacă te desparţi de el
Semnele că partenerul de viaţă va recurge la gesturi extreme dacă te desparţi de el

Din ce în ce mai multe cupluri divorţează în România, însă îngrijorător este faptul că se înregistrează numeroase situaţii în care unul dintre parteneri alege să folosească violenţa împotriva soţului sau soţiei, ori a copiilor. Se ajunge astfel în situaţia dramatică ca respectivul să îşi ucidă apropiaţii, iar apoi să îşi ia viaţa.
În ultima perioadă s-au înmulţit alarmant cazurile de divorţ, iar în paralel a crescut foarte mult agresivitatea la nivel de individ. Principalul factor este stresul, care generează peste 92% din bolile cu care ne confruntăm astăzi, potrivit specialiştilor. Stresul se manifestă la fiecare persoană diferit. Una dintre aceste manifestări este amplificarea agresivităţii sau, cum se mai spune în popor, ”mi s-a pus pata şi nu am mai ştiut ce am făcut”. Un stres în exces întunecă o parte din activitatea cerebrală, iar persoana respectivă nu mai acţionează normal, ci pur şi simplu reacţionează în urma unui impuls.  
”Este vorba aici de a acţiona conştient şi de a reacţiona inconştient”, explică psihologul Stelian Chivu. Indivizii stresaţi doar reacţionează, nu mai acţionează, deoarece mintea lor nu mai funcţionează normal. Aceste persoane ajung în situaţia de a dezvolta foarte multe fobii şi tulburări bipolare, care sunt de fapt nişte psihoze.  
”O psihoză ţi-o poţi crea tu datorită unor programe din copilărie, unor şabloane, sau poate să ţi-o creeze o listă de factori din exterior. În caz de tulburare bipolară, dacă o persoană are un astfel de dzechilibru, el lejer poate să fie tiran, despot, călău sau poate să fie o victimă, care are nevoie de ajutor. În astfel de situaţii nu mai reacţionează conştient”, susţine psihologul Stelian Chivu. Pe româneşte spus, la nivel subconştientului fiecăruia dintre noi există anumite reflexe, care ne determină să acţionăm într-un mod pozitiv, constructiv sau, dimpotrivă, într-un mod despotic, chiar periculos, criminal.

”Are astfel  tendinţa să se răzbune pe ce iubeşte mai mult partenerul”

Acţiunile violente apar în momentul în care o persoană acumulează o mare cantitate de stres, sesizând în egală măsură că pierde controlul asupra partenerului sau asupra viitorului său. Intuieşte că va interveni despărţirea, iar acest fapt se manifestă la nivel mental şi chiar emoţional extrem de violent. Este ceea ce în limbaj de specialitate se numeşte tulburare bipolară, care poate să ducă chiar la suicid.
”Persoana în cauză analizează cu o minte demoniacă: pe cine iubeşti tu mai mult? Iubeşti copilul! Are astfel tendinţa să se răzbune pe ce iubeşte mai mult partenerul. Asta face ca să ucidă copilul, să se ucidă şi el”, explică spihologul Stelian Chivu. O analiză a persoanelor care comit acte de violenţă extremă asupre membrilor de familie din punct de vedere al vârstei, ocupaţiei, mediului social din care provin, dar şi a nivelului intelectual, contureză un portret sugestiv. Aceste persoane sunt predispuse la suicid, tulburări bipolare, stări de anxietate, tot felul de fobii şi, în general, stări  care determină manifestări violente din partea lor.  
”Conştienţa este dată şi de şcoală, de familie, de biserică, ce conduc finalmente la crearea unei stări emoţionale preponderente. Ultima perioadă abundă în divorţuri tocmai pentru că comunicarea la nivel de cuplu scade, pentru că fiecare partener încearcă să îl domine pe celălalt, încearcă să arate că el este cel care controlează, iar când nu reuşeşte, acţionează pe alte nivele”, declară psihologul Stelian Chivu.

Îşi vânează reciproc greşelile

Ce trebuie să ştim este că sunt şase nivele de manifestare în cuplu. Primul nivel este manifestarea vânat-vânător, în sensul că el sau ea îi vânează greşelile celuilalt, iar dacă nu cedează niciunul, se va ajunge cel mai probabil la despărţire. Urmează apoi relaţia bărbat-femeie, unde cei doi se înţeleg bine la pat. Dacă nu se întâmplă asta, îşi caută fiecare un alt partener. Pe nivelul trei de conştiinţă avem relaţia stăpân-sclav, în care ea sau el vrea să îl ţină sub papuc, să îl domine pe celălalt. Asta arată clar o lipsă de comunicare, înţelegere şi armonie în cuplu. Următorul nivel este relaţia iubit-iubită, unde partenerii se înţeleg, se ajută, se sprijină şi se susţin. Pe nivelul cinci avem relaţia hrănit-hrănitor, în sensul că el sau ea îl hrăneşte pe celălalt cu încurajări, cu sfaturi, cu energie, îl susţine practic pe toate planurile. ”Pe nivelul şase este relaţia de androgin, când partenerii au ajuns la un nivel intelectual atât de puternic, încât se înţeleg chiar fără să vorbească. Ea vrea să îl sune şi deja primeşte telefonul de la el, deci vorbim de o relaţie aproape telepatică. Cazurile în care indivizii devin violenţi se manifestă de cele mai multe pe primele trei nivele de conştiinţă. Ori nu se înţeleg bine la pat, ori îşi vânează greşelile, ori unul din parteneri doreşte să îl domine pe celălalt”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Stresul ucide

Sunt multe situaţii în care unul dintre parteneri vine cu o cantitate mare de stres de la serviciu sau din anturaj şi o aduce acasă, revărsând-o asupra familei. Ceea ce mulţi dintre noi nu înţeleg este că stresul se acumulează picătură cu picătură, minut cu minut. Dacă nu conştientizăm că trebuie să eliberăm din când stresul, acesta poate să explodeze pur şi simplu în organism, fie prin îmbolnăvirea fizică, fie prin traume emoţionale, gânduri depresive sau manifestări violente. Individul spune ”Gata! Nu mai am nimic de pierdut!”, şi atunci se ajunge la cazuri extreme, când soţul îşi ucide soţia şi uneori chiar şi copiii, iar apoi se sinucide. Persoanele predispuse la acest gen de comportament au nevoie în mod evident de un specialist.  
”Dacă se găseşte o portiţă de comunicare cu subconştientul lor, vor conştientiza faptul că violenţa nu le aduce nimic  bun. Dacă din mintea individului analizat două procente sunt pozitive şi specialistul reuşeşte să le găsească, ele reprezintă o nişă, prin care îi poate accesa subconştientul. Dacă reuşeşti să scoţi programele negative şi să le înlocuieşti cu unele pozitive, să îi lansezi nişte sugestii subliminale, pentru ca el să le aplice, acea persoană se va schimba radical. Dacă persoană în cauză nu se deschide către specialist, şansele de vindecare sunt extrem de reduse”, conchide psihologul Stelian Chivu.


Articole înrudite