25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pe data de 25 iulie s-a împlinit un an de la finalizarea lucrărilor la sediul Poliţiei Rutiere Tecuci, imobil refăcut pe ruinele unei locuinţe sociale.
La începutul anului 2011 fost pusă în discuţie problema reabilitării unui spaţiu aflat în administrarea Consiliului Local şi utilizarea ca spaţiu de birouri, iar beneficiari ai imobilului urmau a fi cei de la Poliţia Rutieră, dar şi Secţia Economică a Poliţiei Municipale. Imobilul ce urma a fi reabilitat se afla pe strada Maior Genoiu nr. 3, în imediata apropiere a sediului Poliţiei Municipale, fiind considerat a fi un avantaj pentru cei ce aveau probleme de rezolvat în domeniu. Astfel, la începutul lunii martie au fost demarate lucrările de renovare şi recompartimentare a spaţiului, astfel încât acesta să îndeplinească funcţiile dorite pentru buna desfăşurare a activităţii. Lucrările de reconstrucţie au fost executate de către Romsit Galaţi, investiţia suportată de către administraţia locală fiind  de 354.164 lei fără TVA.
Ca estetică, lucrarea poate fi considerată în regulă, nuai că în luna noiembrie, când s-au mutat în casă nouă, poliţiştii au constatat că peste tot miroase a mucegai, a igrasie, a beci. Euforia începutului nu a dat loc la reclamaţii, chiar dacă este vorba de poliţie, însă la un an de la darea în utilizare imobilul se prezintă groaznic. În birouri domină mirosul de mucegai chiar şi pe vreme caniculară, de unde concluzia că nici temperaturile de peste 35 de grade nu pot distruge mucegaiul de la subsolul imobilului. Mai mult de atât, pereţii au început să crape, iar pete galben-cenişii se întind ameninţătoare pe pereţi. Şi cu toate acestea nu este decât un an de când au fost finalizate lucrările şi mai puţin de un an de când poliţiştii se „bucură” de noul sediu. În aceste condiţii, este posibil ca o parte dintre cei ce îşi desfăşoară activitatea în această locaţie să sufere grave afecţiuni respiratorii, generate de umezeala excesivă şi sporii de mucegai ce „roiesc” ca la ei acasă în proaspătul sediu reabilitat din banii tecucenilor.


Articole înrudite