În zilele de 5-6 octombrie 2012, Casa de Cultură a municipiului Tecuci organizează cea de-a XX-a ediţie a Concursului naţional de poezie „C. Conachi”. Pot participa tineri creatori de poezie în vârstă de până la 35 de ani, care nu au publicat în volum. Concurenţii vor trimite un număr de şapte poezii în câte cinci exemplare, care vor purta, fiecare, acelaşi motto de identificare. Într-un alt plic, închis, pe care va fi înscris motto-ul de la poezii, participanţii vor introduce o fişă cu câteva date personale: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, ocupaţia, studiile, distincţii literare, telefon, e-mail etc. Plicurile cu fişa personală se vor deschide după jurizarea poeziilor şi stabilirea premiilor. Lucrările vor fi expediate până la data de 21 septembrie 2012 – data poştei - pe următoarea adresă: Casa de Cultură a municipiului Tecuci, str. 1 Decembrie 1918 nr. 62, cod 805300, jud. Galaţi, cu menţiunea “Pentru concursul naţional de poezie „C. Conachi”.
Lucrările vor fi apreciate de un juriu constituit din personalităţi culturale. Concurenţii stabiliţi câştigători vor fi invitaţi la Tecuci, în zilele de 5-6 octombrie 2012, la manifestările organizate cu prilejul Festivalului naţional.
Organizatorii vor acorda următoarele premii în numerar: Marele premiu - 600 lei, Premiul I - 400 lei, Premiul II - 300 lei, Premiul III - 200 lei. Vor mai fi oferite premii şi din partea unor edituri sau reviste literare, partenere ale evenimentului. Juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui, în mod excepţional, anumite premii.
Cazarea, transportul şi masa (diurna) invitaţilor vor fi asigurate de organizatori.