Cazarma fostei unităţi militare de pe Bulevardul Coşbuc, în suprafaţă de 10.817 mp nu va mai intra în patrimoniul Primăriei Galaţi, aceasta fiind transferată la Ministerul Justiţiei. Însă, preluarea cazarmei de pe strada Crizantemelor, se află în stadiu avansat, acolo unde vor fi construite mai multe blocuri ANL, cu un total de 360 de apartamente.
”Aşteptăm cu nerăbdare Hotărârea Guvernului prin care ne va fi transferată cazarma de pe strada Crizantemelor, din spatele Calorgal, acolo avem deja un parteneriat semnat cu cei de la MApN, unde jumătate din apartamentele ce urmează a fi construite în sistem ANL să le revină pentru lucrători ai MApN-ului. Minim 360 de apartamente urmează a fi construite în sistem ANL pe zona respectivă. Suntem destul de avansaţi, Ministerul Dezvoltării se ocupă de acest proiect. În momentul de faţă aşteptăm Hotărârea de Guvern”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
Primăria Galaţi a renunţat la solicitarea adresată Ministerului Apărării Naţionale de a prelua şi cazarma situată pe Bulevardul Coşbuc, aceasta urmând să fie repartizată Ministerului Justiţiei, pentru a fi construite acolo un sediu al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi o nouă clădire, care să găzduiască Tribunalul Galaţi şi Judecătoria Galaţi.
”O a doua suprafaţă care intrase în intenţia de a intra în patrimoniul nostru al muncipiului Galaţi, era vorba de aproximativ 11.000 de metri pătraţi situaţi pe bulevardul Coşbuc, vizavi de Mehid, acolo unde aproximativ 10.000 de metri pătraţi au fost deja trecuţi în patrimoniului Ministerului Justiţiei şi urmează a fi construit un nou tribunal. Tribunalul şi Judecătoria îşi vor desfăşura activitatea acolo, iar în Palatul Justiţiei îşi va desfăşura activitatea numai Curtea de Apel Galaţi. Avem discuţii cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel pentru a prelua dumnealor acea suprafaţă de aproximativ 11.000 de metri pătraţi, pentru că au alocate deja fondurile necesare pentru construirea unui nou sediu al Parchetului. Cred că e bine să avem o zonă a Justiţiei construită acolo. Noi ne-am afirmat disponibilitatea de a renunţa la acea zonă în favoarea dumnealor. Noi, ca municipalitate, vom rămâne în patrimoniu doar cu cei 23.000 de metri pătraţi, cât are cazarma de pe strada Crizantemelor”, a mai declarat Ionuţ Pucheanu.