24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Proiectul privitor la modernizarea şi reabilitarea Şcolii nr. 38 „Grigore Moisil”, lucrări efectuate cu ajutorul fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional, a fost finalizat după 14 luni de efectuare a lucrărilor. Primarul Dumitru Nicolae, inspectorul şcolar general al ISJ Galaţi, Doru Resmeriţă, precum şi reprezentanţii altor instituţii, printre care şi ai Ministerului Dezvoltării şi Turismului, au ”inspectat” ieri unitatea şcolară care a suferit o serie de transformări. Fondurile alocate pentru realizarea lucrărilor de modernizare şi reabilitare a şcolii s-au ridicat la 2.291.179,63 de lei, din care finanţarea nerambursabilă primită prin intermediul Programului Regional Operaţional (axa prioritară 3) s-au ridicat la 1.896.179,63 de lei, diferenţa reprezentând-o contribuţia municipalităţii. Banii au fost folosiţi pentru executarea lucrărilor de schimbare a tâmplăriei vechi cu ferestre izolate fonic, pentru montarea acoperişului de tip şarpantă, pentru montarea unui parchet nou şi zugrăvirea sălilor de clasă. De asemenea, au fost achiziţionate dotări noi pentru laboratoarele de fizică, chimie şi biologie şi s-a amenajat o rampă pentru accesul în unitatea şcolară a elevilor care au dizabilităţi fizice.


Articole înrudite