Campania de colectare a deşeurilor electrice şi electronice „Locul deşeurilor nu e în casă!” a demarat pe 18 martie şi se va finaliza sâmbătă, în oraşul Bereşti şi în trei comune gălăţene, conform comunicatului de presă transmis de Asociaţia RoRec. În perioada 20-21 martie se va derula câte o acţiune în localităţile Corod şi Vlădeşti. Fiecare persoană care va participa la campanie va beneficia de o bonificaţie care reprezntă cupoane valorice, în funcţie de tipul aparatului electrocasnic vechi întreg (nedezmembrat) pe care îl dă. Iniţiatorii campaniei vor da 4 cupoane valorice în sumă de 10 lei fiecare pentru aparate frigorifice mari (combine frigorifice sau vitrine frigorifice), frigidere, congelatoare, lăzi frigorifice. Două cupoane valorice în sumă de 10 lei fiecare se vor acorda pentru predarea maşinilor de spălat vechi, a uscătoarelor de haine sau a aparatelor de aer condiţionat complete. La sfârşitul celei de-a doua zile a colectării va avea loc şi câte o tombolă în fiecare localitate, la care se vor oferi ca premii câte două fiare de călcat. Cei interesaţi să scape de produsele electrice care nu le mai trebuie pot suna la TelVerde 0800 444 800, serviciul de preluare gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituţie. Gălăţenii pot primi informaţii despre unde şi cum se pot debarasa de deşeurile electrice, unde există puncte de colectare şi care sunt zilele de colectare în localitatea lor. TelVerde 0800 444 800 este disponibil zilnic, între orele 9.00-17.00, apelul fiind gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă.