Introducerea reţelei de canalizare în zona P-urilor din centrul vechi al Galaţiului se va face printr-o modalitate modernă şi care reprezintă o premieră în cadrul derulării lucrărilor ISPA la nivelul municipiului nostru. Ieri, viceprimarul social-democrat al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, şi Cornel Mangalea, patronul firmei care deţine utilajul şi care execută lucrarea au explicat mass-mediei modul în care vor decurge lucrările şi care vor fi beneficiile acestora, cu această ocazie fiind prezentat şi modul de funcţionare al utilajului ultramodern. Viceprimarul Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, a ţinut să precizeze ca prin folosirea metodei de foraj orizontal inconvenientele pentru locuitorii din zona vor fi minime, deoarece nu va exista zgomot şi mizerie, iar lucrările nu vor reprezenta un pericol pentru blocurile şi clădirile din zona P-urilor, care au ceva ani, În plus, graţie forajului orizontal, nu se vor distruge copacii şi spaţiul verde din zona P-urilor. Viceprimarul Galaţiului a mai prezentat o serie de detalii tehnice legate de derularea lucrărilor şi a mai spus că forajul orizontal care va fi efectuat la o adâncime de 9 metri pentru lucrări de canalizare va fi executat pe o lungime de 180 de metri liniari, perioada de execuţie fiind estimată la 10-12 zile. „Lucrările au loc în cadrul proiectului ISPA Staţie de Tratare a Apelor Uzate. Tehnologia utilizată este Pipe Jacking, fiind asigurată de către un echipament de tunneling aflat în proprietatea firmei gălăţene.
Asistat de computer, acest utilaj modern asigură forarea fără săparea de canale la suprafaţă, totul desfăşurându-se ca înainte: drumurile nu necesită săpături, nu trebuie păzite şi nu există blocaje în trafic. Impactul asupra mediului înconjurător este minim. Timpul de execuţie pentru forajul propriu-zis este de 10 zile”, a mai declarat vicele Ciumacenco.